Sfaturi înțelepte de la un cuplu căsătorit de 72 de ani

Ștefan și Eugenia Malaca Foto:adevarul.ro

Sunt împreună de 72 de ani și dau exemplu tuturor cuplurilor care se lasă învinse de greutățile vieții și hotărăsc să se despartă.

Ștefan și Eugenia Malaca din Bârlad, județul Vaslui, împart lucrurile bune și rele de mai bine de șapte decenii și sunt în măsură să le ofere sfaturi înțelepte și celor care abia acum au pornit în viață împreună.

Ștefan Malaca va împlini pe 13 iunie venerabila vârstă de 102 ani, dar a fost sărbătorit în avans de către familie și de către autoritățile care i-au oferit un ajutor financiar de 500 de lei și o diplomă de onoare.

Eugenia Malaca are 91 de ani și a știut în cei 72 de ani de căsnicie cum să mențină liniștea în familie:

„N-am trecut niciodată unul peste altul şi am ajuns acum, la adânci bătrâneţi, cum se spune, fără să ne certăm. Aşa o să trăim de acum înainte câte zile om avea. Mi-au trăit cinci copii. O fetiţă de nouă luni a murit, la fel şi un băieţel. Nu mai ştiu câţi nepoţi am. Aş învăţa tinerele căsătorite să nu iasă din cuvântul soţului şi tinerii din cuvântul soţiei. Bunicul mi-a spus când m-am căsătorit să nu mă uit la altele, ce mi-am ales să trăiesc cu el în continuare. Şi după cum se vede trăim împreună. Secretul nostru? Cumpătare şi iertare”, a spus Eugenia Malaca pentru adevarul.ro, în ziua când soţul ei, Ştefan, a fost sărbătorit la împlinirea a 102 ani.

Au avut şapte copii, însă, doi dintre ei, o fată şi un băiat, au murit când erau bebeluşi. Venerabilul cuplu are opt nepoţi şi 11 strănepoţi.

Deși a fost rănit grav pe frontul de Est în timp ce lucra la Gardieni Publici, la Cotul Donului înainte de al Doilea Război Mondial, bărbatul nu a fost decorat niciodată și nu a fost declarat veteran de război. Din cauza rănilor suferite, nu a mai intrat în rândul Armatei Române după ce au fost întoarse armele împotriva Germaniei.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe
 pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Șase mari universități din lume se bat pe un geniu la o materie care nu se predă în școli
Va parcurge 3.000 de km până la Marea Nordului. Ce vrea să arate un biciclist din România
Româncele sunt din nou cele mai bune spadasine ale Europei
Drumul din România unde căprioarele au prioritate. Șoferii trebuie să le permită să traverseze

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.