Primul ministru al guvernului din Republica Moldova, Natalia Gavriliță, și-a anunțat demisiaa vineri, după ce a fost în această funcție timp de un an și jumătate. Acest lucru înseamnă că tot guvernul va fi schimbat.
„În ciuda crizelor multiple cu care s-a confruntat țara, au fost apreciate progresele noastre și am convenit asupra etapelor pentru integrarea Republicii Moldova în UE, pentru ca cetățenii să se bucure de locuri de muncă decente și de siguranța zilei de mâine. (…)
Am preluat guvernarea cu un mandat anticorupție, prodezvoltare și proeuropean, într-o perioadă în care schemele de corupție au acaparat toate instituțiile, iar oligarhii se simțeau de neînvins.
Nimeni nu și-a imaginat că guvernarea PAS trebuie să gestioneze atâtea crize generate de războiul Rusiei. Republica Moldova intră într-o fază nouă, în care prioritatea este securitatea. În 18 luni de mandat am guvernat în regim de criză continuă.
Am știut să păstrăm calmul în Transnistria și am fost în dialog permanent cu partenerii strategici – România, SUA. Am reușit să implementăm planul de reforme asumat, am accelerat proiecte de infrastructură care au stagnat ani la rând.
Am făcut pași pentru independența energetică a țării. Întreaga lume trece printr-o perioadă dificilă. Voi rămâne în slujba poporului meu”, a declarat Natalia Gavriliță, într-o conferință de presă.
Reacția președintei Maia Sandu
Maia Sandu a anunțat că va avea consultări cu liderii partidelor parlamentare și va desemna apoi un candidat pentru funcția de prim-ministru.
„Am luat act de demisia doamnei Prim-ministre Natalia Gavrilița. Îi mulțumesc mult pentru sacrificiul și eforturile enorme de a conduce țara într-o perioadă cu atâtea crize.
În pofida unor provocări fără precedent, țara a fost guvernată responsabil, cu multă atenție și muncă dedicată. Avem stabilitate, pace și dezvoltare – acolo unde alții doreau război și faliment.
Mulțumim mult, Natalia!
Urmând procedurile legale, în urma demisiei Prim-Ministrei, voi avea consultări cu fracțiunile parlamentare și, ulterior, voi desemna un candidat la funcția de Prim-ministru al Republicii Moldova”, a transmis președinta Maia Sandu.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: