Primele întâlniri. O galerie foto intimă cu planetele, vecinii noștri din jurul Soarelui

Pluto, ultima cucerire a oamenilor în cursa spațială (NASA)
Pluto, ultima cucerire a oamenilor în cursa spațială (NASA)

Timp de mii de ani, oamenii au privit către stele și s-au întrebat. Au studiat luminile de pe cerul nopții și, atrași de ele, s-au apropiat din ce în ce mai mult.

De la telescopul lui Galileo Galilei, la cel al lui Isaac Newton, până la sondele spațiale Voyager și New Horizons, corpurile cerești au fost mereu urmărite de ochi curioși, dornici să afle mai multe.

Cele opt planete din sistemul solar sunt de o frumusețe pe care toți ar trebui să o apreciem. Acum, omenirea a ajuns la marginea micului nostru cartier spațial, trecând pe lângă Pluto, o planetă pitică, dar faimoasă pe Pământ.

După o călătorie de aproape 10 ani, timp în care a parcurs 5 miliarde de kilometri, sonda NASA New Horizons a trecut foarte aproape de Pluto. Este pentru prima oară când omenirea vede fața celei care obișnuia să fie a 9-a planetă.

Sonda se îndreaptă acum către Centuria Kuiper, un loc miserios, poreclit ”Vestul Sălbatic” al sistemului nostru solar, unde lumina Soarelui devine tot mai slabă.

Pentru a sărbători acest pas mic făcut de om în spațiu, vă propunem să descoperiți cum au fost văzute de aproape, pentru prima oară, și celelalte planete din sistemul solar.

Planeta Mercur (NASA)
Planeta Mercur (NASA)

Mercur este prima planetă de la Soare și cea mai mică dintre cele opt care formează sistemul nostru. Acest mozaic fotografic a fost realizat de NASA, în urma imaginilor surprinse de sonda Mariner 10, care a fost lansată în 1974 și a trimis acasă peste 7.000 de poze splendide cu Mercur, Venus (precum cea de mai jos), Pământul și Luna.

Planeta Venus (NASA)
Planeta Venus (NASA)

Această fotografie a planetei Venus a fost realizată cu ajutorul unui filtru ultraviolet, iar culorile au fost intensificate pentru a reda atmosfera exact în felul în care ar perecepe-o ochiul uman. Venus este mereu acoperită de nori din dioxid de carbon, iar temperatura la suprafața ei este de aproape 500 de grade Celsius. Este frumoasă Venus, nu-i așa?

Planeta Pământ (NASA)
Planeta Pământ (NASA)

Pământul. Această fotografie a fost făcută de primii oameni care au intrat pe orbita Lunii – echipajul Apollo 8, format din astronauți Frank Borman, Jim Lovell și William Anders. Cei trei au făcut această fotografie în apropierea Ajunului Crăciunului din 1968. ”Singurătatea imensă de aici este impresionantă. Îți dai seama foarte repede cât de multe avem acasă, pe Pământ”, spunea unul dintre acei pionieri ai spațiului.

Planeta Marte (NASA)
Planeta Marte (NASA)

După o călătorie de opt luni către Marte, Mariner 4 a devenit prima sondă spațială care a realizat fotografii în detaliu ale unei alte planete. Imaginea arată câteva cratere înghețate de pe Marte. Este una din cele 22 de poze pe care le-a făcut Mariner 4 cu ajutorul unei camere de televiziune. A fost nevoie de patru zile pentru ca imaginile să ajungă pe Pământ.

Această poză a fost privită pentru prima oară în urmă cu 50 de ani, când Mariner 4 a reușit să o trimită de la o distanță de 12.600 de kilometri. Arată un crater cu un diametru de 150 de kilometri.

Planeta Jupiter (NASA)
Planeta Jupiter (NASA)

Cea mai mare planetă din sistemul nostru solar, Jupiter, pare să fie o prezență timidă în această prim instantaneu în detaliu. Uriașul gazos a fost pozat de sonda Voyager 1, în 5 martie 1975.

Saturn (NASA)
Planeta Saturn (NASA)

Cinci ani mai târziu, Voyager 1 trecea pe lângă Saturn, a șasea planetă de la Soare. În timp ce se îndepărta de ea, Voyager s-a întors să facă încă o fotografie, surprinzând cum umbra gigantului gazos cade peste celebrele sale inele. O decizie inspirată.

Planeta Uranus (NASA)
Planeta Uranus (NASA)

Sonda Voyager 2 a vizitat Uranus, această planetă înghețată de la periferia sistemului solar, în ianuarie 1986.

Planeta Neptun (NASA)
Planeta Neptun (NASA)

Această fotografie a planetei Neptun a fost realizată în urma combinării imaginilor luate de Voyager 2. Poza a fost făcută de la peste 7 milioane de kilometri distanță de ultima planetă a sistemului solar.

Călătoria continuă.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Reduceri eMAG de până la 70% la toate produsele
Locuri de muncă în vânzări, în Germania și Austria. Contract legal, încheiat direct cu angajatorul
Mari reduceri la televizoare Samsung, la eMAG
Locuri de muncă în fabrici din Germania și Olanda. Salariile ajung la 2.700 de euro

FOTOGRAFII: NASA