Povestea româncei care a înființat un „SMURD african”

namibia
Copii din Namibia. Foto: Thomas Schoch via retas.de / Wikimedia Commons

O româncă a înființat un sistem medical de urgenţă gratuit în Namibia, un stat african care se confruntă cu probleme grave din cauza sărăciei și a lipsei de acces la tratamente și la servicii publice de sănătate.

Gabriela Teleman, originară din Galaţi, a construit un „SMURD african”, aşa cum îi place să-i spună, relatează digi24.ro.

Gabriela a venit în Africa imediat după Revoluţie, urmându-l pe soțul său care deja lucra pe o platformă petrolieră: „Ca tot românul, după Revoluţie, mă gândeam că plec în America şi uite-mă unde sunt”.

Românca ține minte și acum momentul în care a pus pentru prima dată piciorul pe pământ african: „Nu se vedea nimic, doar oceanul şi nisipul. Nu se vedea absolut nimic. Atunci m-am întrebat: Doamne, dar oare ce fac eu aici?”.

Fetiţa sa fusese diagnosticată cu diabet și a fost tratată în Cape Town, în Africa de Sud. În acel moment a hotărât că și ea voia să îi ajute pe cei bolnavi și să salveze vieți.

Gabriela Teleman: „Este exact ce are nevoie această ţară”

„În avion am spus că aş vrea şi eu să lucrez într-un serviciu ca ăsta. Bani nu aveam, dar suflet aveam şi ştiam ce vreau. Şi tot aşa am ştiut că este corect şi este exact ce are nevoie această ţară”, a povestit ea.

Aşa că Gabriela a înfiinţat un ONG, care acum a împlinit deja 12 ani. A urmat cursuri de paramedic şi a cumpărat o maşină pentru transportul peştelui, pe care mai apoi a transformat-o în ambulanţă: „Nu aveam niciun ban. Eu aveam microbuzul pe care soţul îl folosea la peşte. L-am luat şi l-am dus la un garaj, unde să-l repare, să-l peticească, să-l vopsească”.

Apoi a atras voluntari pe care i-a pregătit și a căutat sponsori care să o ajute să facă un sistem de urgenţă medical gratuit. Cu timpul, serviciul a crescut: „Avem şase ambulanţe. Ne finanţăm singuri din succesul muncii noastre”.

Serviciul voluntar de urgență înfiinţat de Gabriela funcționeaza acum în Walvis Bay, al doilea oraș ca mărime din Namibia, cu peste 50.000 de locuitori, în care mai bine de jumătate dintre aceștia nu au un loc de muncă.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Un site rusesc face cea mai frumoasă descriere României
Momentul unic în care o fetiță bolnavă își vede mama pentru prima oară
Proiecte de vis. O veche casă din lemn, transformată într-o cabană pentru toată familia