O donatoare de organe din SUA se va căsători cu bărbatul căruia i-a salvat viața dăruindu-i unul dintre rinichii săi, relatează publicația „The Independent”.
Cei doi s-au cunoscut în urmă cu doar un an. În ianuarie 2014, Ashley McIntyre, de 26 de ani, a auzit la radio apelul lui Danny Robinson, pe atunci în vârstă de 25 de ani. Prin apelul său, tânărul din Louisville, Kentucky, cerea ajutorul oamenilor pentru a găsi un donator de rinichi.
Pe-atunci, Danny făcea dializă timp de 12 ore pe săptămână pentru a rămâne în viață: rinichii săi cedau deoarece suferea de boala Berger. Danny nu avea o poveste de viață prea fericită: casa lui arsese chiar de Crăciun în anul 2011, iar tatăl său murise de cancer la creier un an mai târziu.
„Pentru ei, problemele au venit una după alta. Atunci m-am gândit: „Eu am grupa de sânge 0 și nu am probleme de sănătate””, a povestit Ashley pentru ABC News.
Testele la care s-a supus ulterior au demonstrat că organul său era compatibil cu rinichii lui Danny, așa că operația a fost stabilită pentru aprilie 2014. În mod normal, Danny ar fi trebuit să aștepte câțiva ani pentru a primi un rinichi din partea unui donator decedat.
„Nici într-un milion de ani nu mi-am imaginat că mi s-ar putea întâmpla așa ceva”

Tinerii s-au întâlnit pentru prima dată în luna de dinainte de operație, iar după intervenția chirurgicală au păstrat legătura prin mesaje și telefoane până în luna mai, când și-au dat prima întâlnire, potrivit Sky News.
„Imediat ce am început să ne întâlnim, ne-am dat seama că asta e [ceea ce căutam – n.r.]”, a povestit Danny. Danny a cerut-o pe nevastă pe Ashley în ziua de Crăciun, iar acum urmează să se căsătorească. Ashley este deja însărcinată cu o fetiță care se va naște în luna iunie.
Când cei doi și-au anunțat logodna pe Facebook, prietenii au comentat că povestea relației lor pare desprinsă dintr-un roman.
„Nici într-un milion de ani nu mi-am imaginat că mi s-ar putea întâmpla așa ceva”, a comentat Danny pentru jurnalul „Courier”.
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Recomandările editorilor GreatNews:
Cum au ajuns studenții indieni să recite poezii de Mihai Eminescu
Lupta pe ora de religie. Biserica vrea o singură cerere, pe toată școlarizarea
Elena Udrea în închisoare: Vrea să vopsească gratiile şi caloriferele pe banii ei
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: