Pădurile din România în care nu „cântă” drujba ar putea intra în patrimoniul mondial UNESCO

FOTO: WWF-Romania/Pagina de Facebook
FOTO: WWF-Romania/Pagina de Facebook

Păduri din România cu arbori vechi chiar și de cinci secole, în care nu a avut loc intervenția oamenilor, ar putea intra în patrimoniul mondial UNESCO. Consultanții organizației au evaluat mai multe păduri virgine din cele opt arii protejate din Munții Carpați, iar verdictul final va fi dat în primăvara anului viitor, potrivit jurnaliștilor de la Digi24.

Potrivit organizației WWF-România, cel mai înalt brad din țara noastră a fost descoperit într-o pădure virgină. Este vorba despre pădurea de la Șinca Veche, Brașov. Bradul are o înălțime de peste 62 de metri și o vârstă de peste 300 de ani, fiind „un simbol al pădurilor seculare, nederanjate de civilizația modernă”.

România se confruntă în continuare cu tăieri abuzive ale pădurilor. Potrivit primului ministru Dacian Cioloș, în ultimele luni, pentru tăieri ilegale de lemn au fost întocmite aproape 1.000 de dosare penale, s-au dat 60.000 de amenzi și au fost descoperite 2.500 de infracțiuni.

„Controlul a început la mijlocul lui august s-a finalizat la sfârșitul lui septembrie, dar am cerut să fie prelungit și în luna octombrie și acum putem trage câteva concluzii. Au fost desfășurate circa 55.000 de controale care s-au terminat cu aproape 1000 de dosare penale, au fost descoperite peste 2500 de infracțiuni, foarte multe pe Codul Silvic și s-au dat circa 60.000 de amenzi.

S-au confiscat circa 50.000 de metri cubi material lemnos, de trei ori mai mult decât într-o perioadă normală de controale”, a declarat premierul Cioloș. Șeful Guvernului a mai spus că rezultatele acestor controale arată faptul că trebuie făcute modificări legislative.

În urmă cu o săptămână, organizația Agent Green arăta că la poalele munților Făgăraș, într-o zonă de pădure virgină este exploatat lemnul, iar tăierile afectează turismul local și afacerile unor păstrăvării care s-au dezvoltat cu bani europeni.

„Garda Forestieră Braşov a amendat cu 5.000 lei firma de exploatare şi cu 3.000 de lei şeful de ocol. S-a făcut şi un denunţ penal către Parchetul de lângă Judecătoria Braşov pentru că s-a lucrat ilegal în păduri inventariate drept virgine.

Întrucât Garda Forestieră nu a sistat exploatările, Agent Green va continua demersurile legale pentru a salva ce a mai rămas din pădurile virgine. Am cerut printr-o nouă adresă către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor – România să intervină de urgenţă în acest caz”, au transmis reprezentanții Agent Green.

Dacă acest articol vi s-a părut util, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandarea editorilor GreatNews:

Cel mai nou pământ românesc. Întins cât Bucureştiul, dar accesul este interzis