O nouă meserie va fi trecută în catalogul ocupațiilor. Ce face un consilier în parenting

FOTO: MabelAmber/Pixabay.com
FOTO: MabelAmber/Pixabay.com

Meseria de consilier de parenting va fi trecută în Catalogul clasificării ocupațiilor din România. Anunțul a fost făcut de către ministrul Familiei, Gabriela Firea.

„M-am bucurat, de asemenea, să anunț că în sfârșit vom avea meseria de specialist în lucrul cu părinții (consilier de parenting) în clasificarea ocupațiilor din România”, a scris Firea pe Facebook, după ce a participat la lansarea aplicației mobile de educație parentală Bebbo.

Ea a susținut că săptămâna viitoare meseria de consilier de parenting se va regăsi în catalogul clasificării ocupaţiilor din România.

Senatul şi Reprezentanţa UNICEF în România, împreună cu Centrul Step by Step, au lansat, joi, aplicaţia mobilă de educaţie parentală Bebbo în limba română, concepută pentru a sprijini părinţii şi alte persoane care se ocupă de creşterea şi îngrijirea copiilor cu vârste până la 6 ani.

„Consilierea parentală este un serviciu de dezvoltare personală adresat părinților sau adulților care au în grijă copii și care vor să depășească diverse stări sau situații cu care se confruntă în relația cu copiii.

Sub îndrumarea caldă și sigură a unui consilier parental, adulții își pot valorifica și dezvolta resursele și potențialul propriu. Pe scurt, consilierea parentală ne poate ajuta să creștem în rolul de părinți, oferindu-le copiilor ocazia de a se bucura de un părinte conștient și disponibil emoțional”, explică Mădălina Mărin, potrivit paginadepsihologie.ro.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.