AcasăAlegerile editorilorUn mare muzeu din România e în pericol. Cum îl putem salva

Un mare muzeu din România e în pericol. Cum îl putem salva

-

Palatul Brukenthal din Sibiu, în care funcţionează cel mai vechi muzeu din România, se degradează pe zi ce trece, relatează digi24.ro. Reprezentanții muzeului au anunțat că în orice moment se pot desprinde bucăţi din clădire care îi pot răni grav pe vizitatori. Pentru a salva monumentul, conducerea Muzeului Național Brukenthal a lansat o campanie pentru reabilitarea Palatului.

Administratorii muzeului Brukenthal spun că este nevoie urgentă de reparaţii și au lansat și o petiție online pe site-ul muzeului unde se strâng semnături pentru reabilitare. Scopul petiției este de a sensibiliza, în primul rând, Ministerul Culturii, care poate aloca fondurile necesare. Peste 250 de personae au semnat până acum petiția.

„Palatul Brukenthal nu a fost restaurat integral niciodată în cei peste 200 de ani de la construirea sa. În 2017 se împlinesc 200 de ani de la inaugurarea în palat a primului muzeu public din România. În pofida demersurilor oficiale din ultimii 9 ani, clădirea se afla într-o avansată stare de degradare ce afectează funcţiile de bază ale instituţiei muzeale. Semnează petiţia pentru restaurarea Palatului Brukenthal”, se arată în textul petiției.

În ultimele două secole monumentul nu a fost niciodată restaurat integral.

„Pentru ca acest Palat să fie de sus până jos funcțional, sumele sunt între 30 și 50 milioane euro, în funcție de până unde mergi cu calitatea lucrărilor. Clădirea a fost evaluată în urmă cu șapte ani chiar de echipa de specialiști care a restaurat clădirea Teatrului Scala din Milano. Noi am vrea să se restaureze pentru început părțile care deja au proiect. Noi am pătit în 2006, din fondurile muzeului, proiectul de restaurare al portalului și al primei curți, elementele de piatră. Şi de atunci nu se deschide finanțarea pentru restaurare. La Palat este nevoie de lucrări de restaurare de la acoperiș, până în pivniță. Inclusiv parchetul pe care calcă sute de mii de vizitatori”, a explicat Sabin Luca, managerul instituției, citat de mytex.ro.

„Preşedintelui României, primului ministru în funcţie, ministrului Culturii în funcţie, ministrului Finanţelor în funcţie. Nu mai pot să apelez, cum am apelat până acum, la telefoane, la diverşi secretari sau secretare”, a mai povestit el.

„Portalul se află într-o stare degradată. Urnele, care sunt degradate, coloana, baza, soclul, medalionul, tot”, a comentat restauratorul Gheorghe Buleteanu pentru Digi24. Pentru a se preîntâmpina accidentele au fost montate schele de protecţie.

O evaluare făcută acum 10 ani arăta că Muzeul Brukenthal avea nevoie de 30 de milioane de euro pentru reparaţii capitale. În ultimii ani, însă, singurele fonduri primite au fost pentru zugrăvirea faţadei şi a pereţilor din curţile interioare.

Intitulată, „White Palace – Dark Story” (un palat alb – o poveste întunecată), campania de salvare a clădirii se desfășoară în perioada 1 – 31 martie, interval de timp în care petiția poate fi semnată pe site-ul muzeului.

Recomandările editorilor GreatNews:

TOP 15. Care sunt oamenii în care românii au cea mai mare încredere
Inovație IKEA. Mobilier ce încarcă wireless telefonul mobil
Călătorie în timp. Cum arăta fața lumii în urmă cu aproape 100 de ani

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Chiar vine apocalipsa fiscală? Cât este impozitul pe dividende și pe...

0
Creșterea impozitului pe dividende la 16% și a celui pe profit la 19% pare să fie una dintre măsurile asupra cărora partidele au căzut...

România și creșterea TVA. TOP 35 – care sunt țările europene...

0
Deși președintele Nicușor Dan a promis în campania electorală că TVA-ul nu va crește, mărirea taxei pe valoarea adăugată de la 19% la 21%...

Ce ministere își doresc partidele în următorul Guvern

0
PSD, PNL, USR și UDMR pare să se fi pus de acord pentru constituirea unui guvern. Social-democrații au propus să există o rocadă și...