Model pentru toată România. O comună își produce singură electricitatea

Parcul solar de lângă comuna bihoreană Borș a fost ridicat cu bani europeni (ebihoreanul.ro)
Parcul solar de lângă comuna bihoreană Borș a fost ridicat cu bani europeni (ebihoreanul.ro)

O comună din Vestul României a construit, cu ajutorul banilor europeni, un parc solar, iar facturile la energie sunt tot mai mici.

Cele peste 4.000 de panouri fotovoltaice vor alimenta cu energie electrică școlile, grădinițele, instituțiile publice, dar și sistemul de iluminat din localitatea Borș, din județul Bihor, potrivit jurnaliștilor de la Digi 24.

Borș are o populație de nici 4.000 de locuitori. Cum Primăria nu poate folosi direct curentul electric produs de parcul solar, autoritățile îl vând într-un sistem avantajos.

”Noi vindem energie către o firmă care are licenţă şi această firmă o să deducă din cheltuieli, din cele la energie electrică”, a declarat primarul Geza Batori.

Administrația locală vinde, în medie pentru o lună de vară, curent electric în valoare de 25.000 de lei, iar suma este apoi scăzută din facturile instituțiilor publice și a iluminatului stradal.

”În lunile de vară produce cam 6-7 MW pe zi, asta însemnând o economie cam de jumătate din factura la curent pe lunile de vară”, a explicat managerul de proiect Sandor Lukacs, pentru Digi 24.

Pe lângă faptul că scutește sume importante de la buget, Primăria Borș a creat și locuri de muncă în parcul solar care se întinde pe o suprafață de trei hectare.

Autoritățile locale plănuiesc să extindă parcul fotovoltaic, în timp ce comuna învecinată Oșorhei a anunțat că va urma modelul de succes din Borș.

reduceri emag

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews: