Locuitorii unui județ din România se pot vaccina anti-COVID și la medicii de familie

FOTO: whitesession/Pixabay.com
FOTO: whitesession/Pixabay.com

În Timiș, unul dintre cele mai afectate județe din România de pandemia de coronavirus, se va permite imunizarea populației și în cabinetele medicilor de familie.

Programul-pilot aparține Primăriei Timișoara, iar până în prezent 50 de medici s-au înscris deja pentru participarea la procesul de imunizare a populației.

Serul care va fi folosit în cadrul acestui program este AstraZeneca, deoarece este singurul care poate fi păstrat în cabinete, în condiții optime.

Rata de incidență a virusului, la două săptămâni, în județul Timiș a scăzut în ultima vreme, după ce autoritățile au impus măsuri dure de carantinare, până la mai puțin de cinci cazuri la mia de locuitori.

Programările la vaccinarea făcută la medicul de familie se fac printr-o aplicație prin care medicii își monitorizează pacienții.

Fiecare medic înscris în program va imuniza câte o sută de pacienți în această lună.

“Medicii primesc pe deoparte bani de la Casa de Asigurări 30 de lei, plus am suplimentat aceată sumă, înca 40 de lei pentru tot efortul”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz, citat de Știrile PROTV.

Programul ar putea să fie extins la nivel național începând cu luna mai.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: