AcasăAlegerile editorilorLindenfeld, satul din România care își caută locuitorii ce l-au părăsit

Lindenfeld, satul din România care își caută locuitorii ce l-au părăsit

-

În Lindenfeld (trad. Câmpul cu tei), din Caraș-Severin, se ajunge pe un drum care trece prin Poiana Buchin. Turiștii care fac trasee prin Munții Semenicului știu locul. E un sat care a fost abandonat în anii `80. Aici au locuit peste 300 de locuitori de etnie germană, iar acum au rămas doar case părăsite și ziduri care stau să cadă.

După 1990 nu a mai rămas nimeni. Vecinii din alte sate spun că nemții și-au lăsat casele deschise, cu mobilă, vase și chiar rufele pe sârmă.

„Începând cu anul 1986, deja toată populația satului Lindenfeld era plecată”, a povestit primarul comunei Buchin, Gheorghe Coilă, pentru Știrile TVR.

Există și o speranță că satul ar putea prinde din nou viață. Mai mulți urmașii ai localnicilor din Lindenfeld au venit în România pentru a-și revendica proprietățile.

În alte sate, primarii găsesc metode inedite pentru a-și atrage locuitori. Primarul localității ungare Megyer, o comunitate care mai numără doar 18 suflete, a intrat în atenția presei internaționale, după ce a dat un anunț inedit la mica publicitate. Pentru a-și salva comunitatea, acesta s-a decis să închirieze satul.

Cu un preț pe care cineva cu dare de mână l-ar da pe un apartament prezidențial într-un hotel de cinci stele – 700 de euro pe zi – se pot închiria toate facilitățile pe care le oferă mica localitate.

Și ca bonus – postul de adjunct al edilului. Funcția i-ar permite chiriașului să schimbe și numele străzilor după plac.

Satul are patru străzi, două asfaltate, două pietruite, primărie, centru cultural, autobuz și șapte case țărănești. Primarul Kristof Pajer pune la bătaie și cei șase cai ai administrației locale, două vaci, trei oi, păsări, dar și patru hectare de teren arabil.

 

 

reduceri emag

Recomandările editorilor GreatNews:

Mari reduceri la mii de cărți, pe eMAG
Cele mai mari reduceri la televizoare de la eMag
Locuri de muncă pentru români în străinătate: Ce posturi sunt disponibile în Germania

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt cele 6 mari companii de stat din care Guvernul...

0
Guvernul Bolojan vrea să listeze la bursă mai multe companii de stat, precum CEC Bank, Portul Constanța sau Poșta Română, iar în cazul câtorva...

AUR, la cel mai mic scor măsurat de sondajele INSCOP în...

0
Partidul AUR a înregistrat cel mai mic scor din măsurătorile realizate de casa de sondaje INSCOP Research după alegerile prezidențiale din mai 2025, însă...

Premierul maghiar Viktor Orbán și-a recunoscut înfrângerea. Victorie zdrobitoare a partidului...

0
Premierul maghiar Viktor Orbán și-a recunoscut înfrângerea în alegerile parlamentare și l-a felicitat pe Péter Magyar, liderul partidului de opoziție Tisza.Partidul Tisza, condus de...