Lecție pentru cei care parchează pe locurile destinatele persoanelor cu handicap

FOTO: Captură video Facebook
FOTO: Captură video Facebook

Comediantul clujean Mircea Bravo a reușit să convingă mai mulți șoferi să-și mute mașinile de pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități, în condițiile în care nu sufereau de niciun handicap.

Acesta a luat un scaun cu rotile și în momentul în care șoferii coborau din mașini, se oferea să le ofere ajutorul, să-i transporte în locul în care au nevoie.

Șoferii nu înțeleg de ce li se oferă un scaun cu rotile, iar în momentul în care li se precizează că au parcat un loc destinat persoanelor cu dizabilități și li se cere să-și mute mașina, reacțiile sunt diverse.

Unii șoferi s-au conformat și au mutat automobilul, alții s-au arătat chiar deranjați de faptul că li se reproseșază această greșeală.

„Aștept și de la voi poze cu situații similare. Dacă suntem mulți poate descurajăm fenomenul”, le-a transmis Mircea Bravo celor care îi urmăresc postările pe rețeaua de socializare Facebook.

În aproximativ o oră după ce a fost urcat clipul, a adunat peste zece mii de like-uri și a fost redistribuit de peste 5.000 de persoane. Până acum, clipul a ajuns la aproape 2 milioane de vizualizări.

Handicap de bun-simț

Posted by Mircea Bravo on Wednesday, February 24, 2016

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.