Cea mai curajoasă femeie din România. Cui i-a fost decernat titlul

laura ștefan
Laura Ștefan. Foto: Freedom House

Premiul „Femeia curajoasă a anului 2015”, oferit anual de Ambasada Statelor Unite ale Americii la București, i-a fost decernat Laurei Ştefan, coordonatorul activităților anticorupție pentru ONG-ul Expert Forum. Este al doilea an la rând în care Ambasada SUA oferă premiul unei luptătoare anticorupție: anul trecut, la prima ediţie a evenimentului, marele premiu i-a revenit Laurei Codruţa Kovesi, procurorul şef al DNA, relatează digi24.ro.

Oficialii americani au fost impresionaţi de efortul Laurei Ştefan în lupta împotriva corupţiei din România și au amintit că ea a scris statutul de funcţionare al Agenţiei Naţionale de Integritate.

„Domnişoara Ştefan posedă o combinaţie unică de curaj, cunoştinţe şi inspiraţie, care o transformă într-un activist neobosit în domeniul statului de drept”, a spus Dean Thompson, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti.

„Cred că atât eu, cât şi doamna Kovesi, considerăm aceste premii ca fiind date pentru cei care sunt în spatele nostru. Dumneaei pentru munca procurorilor DNA de acum şi de dinainte, iar eu pentru munca tuturor colegilor din organizaţiile neguvernamentale şi a jurnaliştilor care vorbesc zi de zi despre problemele grave pe care România încă le are în lupta împotriva corupţiei”, a spus Laura Ştefan, membru Expert Forum, potrivit postului de televiziune.

La ceremonie a fost prezentă şi Laura Codruţa Kovesi. Procurorul-şef anticorupţie a apreciat faptul că premiul a rămas şi anul acesta în domeniul anticorupţiei.

„Cred că toţi vrem ca în această ţară să mergi la doctor şi să nu trebuiască să dai mită, să iei un examen în condiţiile cele mai corecte. Toată lumea vrea să îşi rezolve probleme cu respectarea legii, fără a fi nevoit să ofere mită sau alte cadouri”, a spus ea.

Femei puternice din România

Ambasada SUA la Bucureşti a nominalizat alte trei femei pentru trofeul de cea mai puternică femeie din România: Nicoleta Biţu – director executiv al Asociaţiei Romano ButiQ pentru efortul de susţinere a drepturilor femeilor rome, Rodica Mihăilă – profesor în cadrul Universităţii Bucureşti pentru munca depusă în reformarea sistemului educaţional din România și doctorului Carmen Ungurean pentru îmbunătăţirea sistemului public de sănătate.

Laura Ștefan a absolvit Facultatea de Drept la Universitatea din București și are un Master la Cambridge University, potrivit hotnews.ro. Ea a început să lucreze în domeniul anticorupției în 2005, la Ministerul Justiției, în mandatul Monicăi Macovei.

De-a lungul timpului, Laura Ștefan s-a pronuntat în permanență pentru menținerea Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) al Comisiei Europene, un instrument important pentru stabilitatea sistemului de justiție din România.

Prin pozițiile sale publice, Laura Ștefan a avut un rol esențial în stoparea unor inițiative legislative care ar fi minat lupta anticorupție. Ea a militat în permanență pentru transparentizarea procedurilor care vizează activitatea instituțiilor din Justiție.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Un japonez, îndrăgostit de Maramureș
Directorul care și-a redus salariul cu peste 90% pentru a mări lefurile angajaților
Ofertele Târgului imobiliar. Cât costă cea mai ieftină locuință