Jurnalista Iulia Marin de la „Libertatea” a încetat din viață la vârsta de 32 de ani, transmite publicația.
Jurnalistă de politică și investigație cu o experiență de 11 ani, Iulia Marin a lucrat, de-a lungul timpului, la „Adevărul”, „PressOne”, „Recorder”, „Gândul” și, în ultimii 3 ani, la „Libertatea”.
Marți, 18 aprilie, polițiștii Secției 21 din Capitală și proprietara apartamentului în care locuia au găsit-o pe tânără fără suflare. Ea locuia în cartierul Militari.
Cauzele decesului vor fi stabilite de medicii de la Institutul Național de Medicină Legală (INML) în următoarele zile.
Născută pe 30 aprilie 1990 la Pitești, Iulia Marin a debutat cu texte din sfera politică la „Adevărul”. A lucrat ulterior la „PressOne”, unde, în 2015, a scris un text premiat despre „Femeia în rochie albastră”. Textul relata povestea Izabelei Odor, cercetătoarea luată pe sus de mineri pe 14 martie 1990.
Apoi, Iulia Marin a lucrat la „Recorder” și la „Libertatea”, unde a realizat numeroase reportaje și investigații.
Potrivit ziarului „Libertatea”, Iulia Marin s-a luptat în ultimii 4 ani cu probleme de sănătate mintală, primind diagnostice severe, despre care a ales să vorbească deschis, inclusiv despre tulburarea bipolară de care suferea.
A scris constant despre bolile psihice pe pagina ei de Facebook și pe blogul său „În terapie”.
„Nu s-a rușinat să recunoască dificultatea unei vieți tot timpul încercate. A ținut jurnale publice chiar și din zilele, săptămânile, în care a fost internată la spitalul de psihiatrie. Și-a învins teama de a fi judecată pentru că suferea și a continuat să scrie despre toate episoadele dificile prin care trecea. A vorbit pentru cei care erau speriați să o facă, dar care s-au regăsit atât de mult în cuvintele Iuliei.
A ridicat de foarte multe ori discuția despre stigmatizarea bolilor psihice și a avut curajul să-i spună lumii că ea se luptă pentru viață. Iulia a reușit, în ciuda acestor diagnostice psihice, să fie prezentă, să scrie, să facă investigații, să meargă mai departe, de fiecare dată, dorindu-și să trăiască”, mai scriu colegii săi de la „Libertatea”.
Iată ce spunea Iulia în ultima sa postare de pe blog, din data de 1 aprilie:
Sunt bine. Sunt bine și îmi vine să scriu asta pe toate gardurile, să strig în gura mare, să țopăi într-un picior. Mă simt complet lipsită de orice emoție negativă, de orice anxietate, de orice gând mai mult sau mai puțin depresiv, negru, gri-petrol.
Sunt bine și încep, încet, să mă disciplinez. Mă trezesc la șapte, mă culc la 23.00, mă țin de un regim alimentar sănătos, mai fac și sport din când în când, am slăbit câteva kilograme, în ciuda tratamentului care îmi dă poftă de mâncare.
Mintea mi-e calmă, limpede, mă concentrez ușor, lucrez cu mai mult spor, dorm bine noaptea, citesc, ascult muzică, văd arareori câte un film. Lucrurile pe care le fac au devenit mai ușoare, eu am devenit mai ușoară, inclusiv la propriu, cum ziceam.
Sunt surprinsă de acest bine, pentru că nu îl așteptam vreodată și îmi dau seama cât de puțin credeam în el, cât de pesimistă eram, cât de mult mă afundam în stările mele depresive.
Simt, în fiecare zi, că muncesc tot mai mult, dar sunt cu atât mai satisfăcută, am reînceput să simt plăcerea din mărunțișuri, din lucrurile mici: melodiile blues sau jazz pe care le ascult serile și de care habar n-aveam, documentarele despre pictori celebri de care eu abia am auzit, despre toate locurile în care să călătorești într-o viață, despre mâncare, despre, cu alte cuvinte, toate plăcerile vieții. Iar când nu fac asta, citesc, mă plimb, ies cu prietenii.
Capăt, tot mai mult, senzația că pun cărămidă peste cărămidă în a-mi construi un stil de viață care nu e doar sănătos și sustenabil, ci și foarte plăcut, numai bun pentru mine.
Normalitatea se simte ca o gură de aer proaspăt. O savurez, puțin câte puțin, ca pe o tabletă de ciocolată neagră. Convalescența de după internarea din toamnă, simt, s-a încheiat de ceva vreme. S-a încheiat de prin ianuarie, dar, din când în când, câte un mugure de depresie înflorește în capul meu și, din fericire, dispare la fel de subit pe cât a apărut.
Lucrez la mine, asta simt, cum aș lucra la o grădină. Plantez gânduri senine, stropesc cu niscaiva optimism și absorb toată lumina soarelui, toate poveștile și toate imaginile care îmi trec prin fața ochilor. Plivesc buruienile, le smulg din rădăcină, le las deoparte. Grădina minții mele e tot mai curată, tot mai îngrijită, începe să dea în floare.
Vă recomandăm și:
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:
