Pompier român medaliat cu aur la Campionatul Mondial al Polițiștilor și al Pompierilor

iulian pitulac
Iulian Pitulac, pe prima treaptă a podiumului. Foto: Pagina de Facebook Iulian Pitulac

Pompierul vrâncean Iulian Pitulac a obţinut medalia de aur la arte marţiale în cadrul Campionatul Mondial al Poliţiştilor şi al Pompierilor, care a avut loc în statul american Virginia de Nord, relatează publicația locală „Ziarul de Vrancea”.

Iulian Pitulac, plutonier major în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea, a câştigat medalia de aur la „2015 World Police & Fire Games” Fairfax 2015 „Games of Herous”, numit și Campionatul Mondial al Poliţiştilor şi al Pompierilor.

Competiția dedicată eroilor care salvează vieţi în toată lumea s-a derulat în perioada 26 iunie – 5 iulie, în oraşul Fairfax din statul amercan Virginia de Nord.

Legitimat la clubul Dragon Taekwondo din Focşani, unde practică Taekwondo (Kyorugi), Iulian Pitulac a fost cel mai bun la categoria „bărbaţi, peste 30 de ani, 68 kilograme”. Pe locul secund s-a situat un competitor din Mexic, iar locul III a fost împărţit de un canadian şi de un indian.

Iulian Pitulac a fost singurul concurent din România la întrecerile de arte marţiale, secţiunea Taekwondo. Taekwondo-ul, sau „arta de a lovi cu mâinile şi picioarele” este originară din Coreea, iar din anul 2000 este sport olimpic.

Iulian Pitulac a plecat în SUA cu lotul Asociaţiei Sportive a Pompierilor din România (A.S.P.R.).

„A fost greu, dar finalul contează pentru că a ieşit aşa cum îmi doream. Sunt foarte bucuros, mai ales pentru că nu am mai obţinut aur într-o competiţie din anul 2008. Acest sport este pasiunea mea şi tot ce înseamnă pasiune şi muncă se concretizează mereu în rezultate”, a declarat Iulian Pitulac pentru ziaruldevrancea.ro.

iulian pitulac
Iulian Pitulac (roșu), în timpul competiției. Foto: Tom Rothenberg via Pagina de Facebook Iulian Pitulac

Pompier, sportiv, campion și absolvent de facultate

La Campionatul Mondial al Pompierilor și al Polițiștilor au concurat 17.000 de sportivi la 56 de discipline sportive.

În trecut, Iulian Pitulac a mai câștigat un titlu de campion balcanic, de două ori medalia de bronz la campionatul balcanic, de şase ori titlul de campion naţional şi de patru ori medalia de aur la Cupa României.

iulian pitulac
Lotul României la Campionatul Mondial al Polițiștilor și al Pompierilor. Foto: Pagina de Facebook Iulian Pitulac

După ce a devenit pompier, în 2007, a început să concureze şi la competiţiile profesionale, iar rezultatele l-au dus până la campionatele mondiale dedicate pompierilor.

Pentru Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea a obţinut de-a lungul timpului mai multe medalii importante la campionatele mondiale: aur în 2008, la Liverpool, în Anglia, bronz la ediţia din 2009 desfăşurată în Vancouver, Canada, argint la ediţia din 2010 de la Daegu, Coreea de Sud, bronz, în 2011 şi 2013, la campionatele de la New York, respectiv Belfast, Irlanda de Nord.

iulian pitulac
Iulian Pitulac. Foto: Pagina de Facebook Iulian Pitulac

În vârstă de 31 de ani, Pitulac a absolvit Facultatea de Drept şi Administraţie Publică.

Pentru rezultatul obţinut în Statele Unite ale Americii, pompierul va fi recompensat de ISU Vrancea cu o primă de aproximativ 1.000 de lei, adică 60% din salariul său, potrivit digi24.ro.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Reduceri eMAG. Prețuri cu 50% mai mici la pantofi sport
Locuri de muncă la Lidl, în zeci de orașe din țară
Mari reduceri la mobilier de living, la eMAG