FOTO: Kristina Alexanderson/Flikr

„Se interzice complet fumatul în spațiile autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, ale instituțiilor și unităților de învățământ, precum și în unitățile sanitare, de stat și private”, se arată în modificarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

Este vorba despre modificarea legislativă votată de Senat pe 18 martie, care a provocat o întreagă serie de dezbateri în mediul online, pe rețelele de socializare, pe forumurile site-urilor de știri și pe bloguri.

Știrea a fost destul de vag prezentată, a lăsat loc de interpretări, iar mulți au înțeles că se interzice fumatul inclusiv în cluburi și restaurante și în celelalte unități de alimentație publică. Confuzia a plecat de la faptul că deputatul PSD Aurelia Cristea a început o campanie pentru o modificare mult mai drastică a legii.

Pe 18 februarie, deputatul Cristea a venit cu o propunere, însă despre care a spus că o „supune dezbaterii publice înainte de a o depune în Parlament”. Principala modificare, dar care nu este cuprinsă în propunerea votată de Senat, preciza că „fumatul este interzis complet în baruri, cluburi, discoteci, cafenele, restaurante și în alte unități de alimentație publică”.

„Este foarte important că Senatul României a făcut acest prim pas în interzicerea completă a fumatului în instituţiile publice. Consider însă că interzicerea completă a fumatului trebuie extinsă şi la baruri, cluburi, discoteci, cafenele, restaurante şi în alte unități de alimentație publică, nu doar în instituțiile publice, modificare  susţinută  de  societatea  civilă  prin numeroase  petiţii, dezbaterea  şi  consultarea publică organizată la Cluj întărind acest demers. Nu putem avea „jumătăţi de măsură” când vine vorba de sănătatea copiilor noştri!”, a declarat deputatul Aurelia Cristea, președintele PSD Cluj.

„Mizeria asta de lege”, mult mai severă în țări mai civilizate decât România

Senatoarea Cristiana Anghel, din partea Partidului Conservator, care a votat împotriva legii, a declarat că e dependentă de țigări și ar putea intra în sevraj dacă legea intră în vigoare și nu-i mai permite să fumeze în spații publice.

„Am și eu o întrebare, pentru dragii mei colegi care au votat mizeria asta de lege, pentru că nu poate să fie altceva. Ce se vor face dacă eu aduc o inițiativă legislativă prin care interzic comercializarea băuturii? Nu consumul, comercializarea? Ce să fac dragii mei colegi dacă eu, din cauza țigării, fac stare de sevraj și de fiecare dată când e vot în plen, ora aia de vot final, și trebuie să mă duc să fumez?”, a spus Cristiana Anghel.

„Nu ar fi o idee rea!”, i-a răspuns repede președintele de ședință, Cristian Dumitrescu, în aplauzele sălii.

Potrivit unui raport al Comisiei Europene, măsurile cele mai drastice în ceea ce privește fumatul în public sunt luate în Irlanda, Marea Britanie, Grecia, Bulgaria, Spania și Ungaria.

În Andorra, din 2010, instituțiile publice și private au opțiunea, însă nu obligația, de a crea locuri speciale pentru fumători, dar care să fie separate de restul clădirii.

În Polonia, fumatul în spații publice, inclusiv în cluburi și restaurante, este interzis din 2010. Se poate fuma doar afară, în spații special amenajate. De asemenea, nu se fumează pe trotuare sau în stațiile de autobuz. De asemenea, în Ungaria fumatul este interzis în baruri și restaurante din 2012.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Cel mai frumos proiect. Un leu pentru copiii români care „trăiesc un coșmar”
S-a produs cel mai mare cutremur din acest an din România
Experiment social. Cum reacționează românii când un bărbat își agresează prietena pe stradă