AcasăAlegerile editorilorA fost creată o aplicație pentru Sfânta Parascheva

A fost creată o aplicație pentru Sfânta Parascheva

-

Zecile de mii de pelerini care vor ajunge la Iași în aceste zile la moaștele Sfintei Parascheva se vor putea orienta din acest an cu ajutorul unei aplicații.

Aplicația este gratuită și poate fi descărcată gratuit pe telefonul mobil. Ea nu îi va ajuta doar pe turiști și credincioși, ci și pe localnici, care vor afla care sunt străzile închise, șoferii urmând să primească informații în timp real despre traficul din oraș.

”În perioada Sărbătorilor Iaşiului, strada care va fi închisă este strada Sarmisegetuza. Utilizatorii aplicaţiei noastre vor primi automat rute ocolitoare în cazul în care vor dori să ajungă pe această stradă”, a spus Dan Dănceanu, administratorul aplicației, citat de Digi 24.

Aplicația indică zonele aglomerate din Iași cu ajutorul sistemului GPS, iar consumul de trafic de internet este foarte mic. ”Cam un mega de net la suta de kilometri”, explică Dănceanu.

Aplicația oferă informații pe bază de culori. Astfel, când o stradă este foarte circulată, mai întâi devine galbenă, iar apoi roșie, dacă ritmul de trafic crește.

Peste o jumătate de milion de oameni sunt așteptați la Iași în aceste zile, majoritatea fiind pelerini veniți să vadă moaștele Sfintei Parascheva.

De asemenea, Sărbătorile Iașiului au loc între 10 și 15 octombrie.

Recomandările editorilor GreatNews:

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Bilanțul morților din Hong Kong ajunge la 55. De ce incendiul...

0
Bilanțul morților din incendiul care a cuprins un complex rezidențial din Hong Kong a crescut la 55 de persoane, iar alte peste 270 sunt...

TOP 10. Din ce țări vin cei mai mulți migranți non-UE...

0
Peste 136.000 de cetățeni din afara Uniunii Europene, ce dețineau permise de ședere în scopul angajării, locuiau în România la sfârșitul lunii august 2025,...

Ce se întâmplă cu companiile de stat cu pierderi și datorii....

0
Într-o conferință de presă organizată la Guvern, vicepremierul Oana Gheorghiu a anunțat că reforma companiilor de stat va începe cu un proiect-pilot ce va...