După prestația virulentă din Parlamentul European, care i-a adus multe ode și laude din partea colegilor de partid, premierul Viorica Dăncilă a făcut o sumă de gafe într-o vizită în teritoriu, la Târgu Ocna.
Prezentă în localitatea din județul Bacău pentru a verifica stadiul lucrărilor de regularizare a albiei râului Slănic, alături de ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, ministrul Afacerilor Internelor, Carmen Dan, și ministrul Transporturilor, Lucian Șova, premierul Viorica Dăncilă i-a ”inundat” pe reporteri cu declarații bizare.
”Am văzut anumite lucruri care nu sunt conforme cu realitatea”, a declarat Viorica Dăncilă, adăugând: ”Am fost aici atunci când calamitățile au provocat atâtea dezastre”.
Viorica Dăncilă și calamitățile
Viorica Dăncilă a pronunțat greșit, de două ori, cuvântul ”intemperii”, înlocuindu-l cu eronatul ”interperii”.
Premierul, despre care putem spune, cu o oarecare certitudine, că nu cunoaște sensul cuvântului ”calamitate”, a continuat:
”Vrem să mergem pe prevenire, şi mai puţin pe înlăturarea dezastrelor produse de calamităţi”.
”N-am spus că țara-i predispusă la calamități. Am spus că datorită interperiilor vremii am avut calamități”.
”Ne-am trezit dintr-o dată cu țara cu mii de calamități, cu multe aluviuni și cu multe probleme create datorită interperiilor vremii”.
Dintre toate gafele grăite azi de premier, poate cea mai savuroasă este:
”Să nu uităm, după decembrie vremea nu știm cum va fi, în fiecare an a fost vremea foarte capricioasă, vin zăpezile și atunci putem să ne confruntăm din nou cu situațiile pe care le-am avut în iunie – iulie”.
Pe pagina de Facebook a Guvernului României, unde au fost postate clipuri cu vizita de lucru a premierului în Moldova, a fost tăiat sunetul în momentele în care Viorica Dăncilă se exprimă nefericit.
Nu este pentru prima oară când se folosește această metodă, vizita premierului României la Vatican, unde a fost primită de Papa Francisc, fiind, de asemenea, una ”mută”.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: