Peste 80 de idei de afaceri au intrat într-un proiect antreprenorial finanțat de Uniunea Europeană, prin Consiliul Județean Ilfov și două ONG-uri, iar jumătate dintre ele au primit acordul pentru finanțare.
Uniunea Europeană va acorda fiecăruia dintre cele 42 de proiecte cu potențial câte 25.000 de euro, fonduri nerambursabile.
Ideile de afaceri sunt variate. De exemplu, o echipă de tineri bucureșteni dorește să facă profit dintr-o afacere cu drone, cu ajutorul cărora vor să facă filmulețe de prezentare a României, potrivit stirileprotv.ro.
”Este un domeniu de filmări aeriene, un domeniu care este la început. Vrem să promovăm tot ce este frumos în România, locurile, tradițiile”, a declarat unul dintre câștigătorii fondurilor europene.
Proiectele sunt diverse, de la o firmă care să producă genți de piele pentru sălile de sport, la punerea pe picioare a unei formații muzicale, a unui teren pentru paintball sau a unei fabrici de rulote.
Dacă aveți o idee bună de afaceri, puteți aplica pentru fonduri europene, condițiile fiind destul de simple, după cum explică Remus Trandafir, reprezentant al Consiliului Județean Ilfov: ”Erau doar două condiții principale: afacerile să fie dezvoltate într-unul dintre județele Ilfov, cele din Oltenia și București, și să aibă o afacere în care să nu ceară mai mult de 25.000 de euro”.
Tinerii trebuie să folosească banii conform planului de afaceri, în caz contrar fiind obligați să îi restituie.
”Nu am vea să le dăm toți banii de la început, pentru că cei mai mulți nu au mai dezvoltat afaceri până acum”, a adăugat Remus Trandafir.
Valoarea totală a proiectului antreprenorial este de 1 milion de euro, iar afacerile susținute cu bani europeni vor înființa peste o sută de locuri de muncă.
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Recomandările editorilor GreatNews:
- Orașul din România care trece la iluminat public pe baza energiei solare
- Fotografie din România, într-o selecție National Geographic a celor mai frumoase imagini
- eMAG are mari reduceri la electrocasnice. TOP cele mai bune oferte la frigidere și mașini de spălat
- Se caută românce pentru îngrijirea de bătrâni în Belgia. Salariu – 1200 de euro, cazarea și masa sunt gratuite
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: