Dezvăluirile Mariei Olaru. Jignirile primite de la Mariana Bitang la majorat

maria olaru
Maria Olaru. Foto: alchetron.com (Marius Vasilica)

Maria Olaru, campioana olimpică și mondială României la gimnastică, povestește în cartea autobiografică „Prețul aurului. Sinceritate incomodă” ce jigniri și umilințe a îndurat din partea antrenorilor săi.

Un astfel de episod s-a petrecut la petrecerea gimnastei pentru împlinirea vârstei de 18 ani, relatează adevarul.ro.

„Eu am ajuns puţin mai târziu (…) Fiind ultima sosită, pentru mine nu mai rămăsese nici un pahar. Domnul Sandu m-a îndemnat să beau ceea ce rămăsese pe fundul sticlei (…) Cine să-mi reproşeze ceva? Cum cine?! Doamna Mariana, pe fază, a ţinut să mă atenţioneze prompt: „Ia uite, Olaru… o să ajungi ca maică-ta!””.

Gimnasta Maria Olaru provine dintr-o familie în care tatăl s-a sinucis, iar mama era alcoolică, lucru pe care antrenorii îl ştiau.

De altfel, ironiile și glumele la adresa familiei sale nu erau ceva neobișnuit, explică Maria Olaru în cartea sa.

În anul 1999, la Tianjin, în China, Maria Olaru a obținut titlul de campioană mondială absolută la individual compus. În acel moment, televiziunile din România au căutat-o în țară pe mama Mariei Olaru.

Însă în interviul televizat dat pe post s-a văzut doar că, fericită după victorie și după Sfânta Parascheva, mama campioanei băuse prea mult și nu putea vorbi, relatează jurnalistul Cătălin Tolontan pe site-ul său.

Chiar în ziua concursului pe aparate, la încălzire, antrenoarea Mariana Bitang i-a spus Mariei Olaru cum a apărut mama ei la televizor: „ Hai, Olaru, că maică-ta… iar s-a făcut de râs! Au vrut ăştia să-i ia interviu şi iar n-a putut lega două vorbe”.

„M-am umplut de ruşine, de revoltă, de furie. Şi, peste toate, de o mare umilinţă. M-a dărâmat sufleteşte. Pe scurt: tot echilibrul meu interior, toată concentrarea s-au prăbuşit într-o clipă. M-am străduit, cât am putut, să nu las să se vadă nimic. Dar, ameţită de cele auzite, se învârtea pământul cu mine. Nu ştiu cum, dar aveam impresia că fiecare dintre miile de ochi care mă priveau acolo, în spaţiul de concurs, aşteptând evoluţia la aparate a proaspetei campioane mondiale absolute, aflaseră de nefericitul recital al mamei. Şi că mă priveau cu dispreţ, plini de curiozitate: «Ia uite şi la asta! Ce mai caută aici?»”, povestește Maria Olaru.

În cartea sa, „Prețul aurului. Sinceritate incomodă”, gimnasta a detaliat și bătăile la care a fost supusă de antrenori.

Recomandările editorilor GreatNews:

Replica unui medic pentru CTP, după dezvăluirile Mariei Olaru: ”Veniţi dintr-o lume care periodic îmi iscă silă”
O mare campioană dezvăluie cum a îndurat bătăi cumplite de la antrenori: „Bellu are o mână grea”
Cătălina Ponor, după încă două medalii pentru România: ”Pot obține mai mult la Rio”