Demisia unui revoluționar. Jurgen Klopp pleacă de la Borussia Dortmund

Jurgen Klopp a făcut minuni la Borussia Dortmund (bayerncentral.com)
Jurgen Klopp a făcut minuni la Borussia Dortmund (bayerncentral.com)

După șapte ani petrecuți la cârma Borussiei Dortmund, Jurgen Klopp a anunțat azi că va părăsi echipa la finalul sezonului, precizând că nu mai este antrenorul perfect pentru club.

Tehnicianul în vârstă de 47 de ani a confirmat în această după-amiază faptul că a cerut să îi fie încheiat contractul cu Borussia Dortmund, precizând însă că nu va sta departe de fotbal nici măcar câteva săptămâni. ”Sunt 0,0% obosit”, a spus Klopp într-o conferință de presă emoționantă.

”În primul rând, nimeni nu trebuie să îmi mulțumească. Atât eu, cât și clubul am oferit foarte mult și am primit înapoi foarte mult. Am spus întotdeauna că atunci când va veni ziua în care voi simți că nu mai sunt antrenorul perfect pentru acest club extraordinar voi spune asta”, a continuat omul care a luat-o pe Borussia într-un moment extrem de delicat și a dus-o până în finala Ligii Campionilor doar cinci ani mai târziu.

”A fost datoria mea să spun ce simt. Relația mea neobișnuită cu acest club m-a obligat să fac acest lucru. Am luat această decizie împreună. Nu puteți să vă imaginați cât de greu mi-a fost, știind ce lucruri extraordinare am reușit aici”, a adăugat vulcanicul antrenor al Borussiei, care nu a avut deloc un sezon grozav, fiind eliminată în optimile de finală în Liga Campionilor și ocupând, după 28 de etape, abia locul 10 în Bundesliga.

Jurgen Klopp a venit la Dortmund de la Mainz, în 2008. A reușit rapid să redreseze clubul, care avea mari probleme financiare, și a creat o echipă puternică, tânără și cu un joc foarte atractiv, fluid, bazat pe ofensivă.

Borussia are cei mai mulți abonați din fotbalul mondial, aproape 60.000 de spectatori cumpărând pachetul de bilete pentru întreg sezonul înaintea primului meci al stagiunii.

La Dortmund, Klopp a adus două titluri, o Cupă a Germaniei, fiind desemnat cel mai bun antrenor din Germania în 2011 și 2012. Cu toate că a pierdut jucători de valoare, cumpărați de rivala Bayern Munchen, Borussia a reușit să se mențină an de an pe podiumul din Germania.

În acest sezon, echipa a stat câteva etape chiar și pe pozițiile retrogradabile, însă Klopp a reușit din nou să readucă formația pe linia de plutire.

Succesorul său pe banca tehnică ar putea fi un alt produs al formației Mainz 05: Thomas Tuchel, care tocmai își încheie anul sabatic. Jurgen Klopp, pe de altă parte, nici nu vrea să audă de o pauză.

”Nu sunt obosit. Poate că arăt obosit, dar nu sunt. Am reușit să scriem o istorie frumoasă aici. E neobișnuit ca o poveste să dureze șapte ani în fotbal. Îmi va fi dor de fiecare persoană cu care am lucrat aici, iar acest sentiment va crește odată cu trecerea timpului”, a încheiat Jurgen Klopp.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Reuniune ca-n filme. Și-a regăsit fiica pe care o credea moartă după 49 de ani
Un politician minor din Muntenegru refuză să conducă o Dacie. „E bună doar pentru poliția comunală!”
Muncitoare din Bangladesh, pentru o fabrică din Vâlcea