Președintele REPER, Dacian Cioloș, a anunțat că își încheie mandatul de europarlamentar și se retrage din politica de partid, „cel puțin pentru o bună perioadă de timp”. Cioloș a susținut că își dorește să rămână activ în România și în Europa, dar că se va concentra pe proiecte din domeniile agriculturii, mediului, alimentației și dezvoltării locale.
„Închei azi mandatul de europarlamentar și totodată, un ciclu de șapte ani de activitate politică activă de partid. Au fost ani extraordinari, marcați de multiple provocări, de crize interne și internaționale.
Din pozițiile de responsabilitate pe care le-am avut, le-am gestionat pe toate cu bună-credință, căutând mereu ca interesul public să fie cel care îmi ghidează deciziile.
Uneori am avut succes, alteori am greșit, am căutat să învăț din greșeli atât cât am putut – însă am trăit acești ani cu intensitate, cu conștiința că tot ce fac este supus examenului public și cu hotărârea de a rămâne loial valorilor și principiilor cu care și pentru care am intrat în politică”, a anunțat Dacian Cioloș, pe pagina sa de Facebook.
Dacian Cioloș a afirmat că începând de mați etapa implicării active în politica de partid se încheie, „cel puțin pentru o bună perioadă de timp”. „Simt că am ajuns la un punct de la care, utilitatea și eficiența mea țin de un alt mod de exprimare decât cel politic, într-un partid. Nu spun niciodată, niciodată, însă văd acest sfârșit de mandat ca pe o nouă etapă”, a adăugat liderul REPER.
Președintele REPER, formațiune care a obținut 3,74% din voturi la alegerile europarlamentare, sub pragul de 5% necesar pentru intrarea în Parlamentul European, a mulțumit tuturor celor care l-au votat la ultimele alegeri. „Aveți încredere că votul dumneavoastră, chiar dacă nu a adus rezultatul așteptat, nu va fi irosit”; a adăugat Cioloș.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: