Cum se poate învinge teama de zbor cu avionul

Un centru de terapie înființat lângă aeroportul Charles de Gaulle din Paris și-a propus să îi ajute pe oameni să își înfrângă teama de zbor cu avionul, relatează Digi24.ro.

Unul din cinci francezi se teme de călătoriile cu avionul, iar unii din ei încearcă să depăşească bariera psihologică şi vin la cursuri, unde învaţă cât de simplu este să controlezi un avion. Un simulator le dă senzaţia cursanților că pilotează o aeronavă.

„Ceea ce este cu adevărat interesant este faptul că poţi vedea tot ce se petrece, spre deosebire de situaţia în care eşti captiv în avion, în scaunul tău, şi poţi vedea foarte puţine lucruri pe geam”, a explicat Emilie, participantă la curs.

Simulatorul de zbor demonstrează cât de bine pot face faţă avioanele unor turbulenţe sau unor probleme cu motorul. „Putem decola cu un singur motor, desigur, aşa este conceput, şi poate ateriza tot cu un singur motor. Putem efectua şi o cursă dus-întors cu un singur motor”, a povestit Laurent Garcia, instructor al centrului.

Cererea pentru astfel de cursuri a crescut după accidentele aeriene din ultimul an, mai ales după dispariţia misterioasă a cursei MH370 a Malaysia Airlines. La lecţii organizate de centrul din Paris participă şi psihologii.

„Trebuie să te asiguri că răspunsurile înving gândurile negative”

„Trebuie să înţeleagă de ce turbulenţele nu sunt periculoase, ce se întâmplă în timpul unei defecţiuni, cum poate pilotul să aterizeze pe ceaţă. Trebuie să te asiguri că răspunsurile înving gândurile negative”, a arătat și instructorul Xavier Tytelman.

Statisticile vin şi ele în ajutorul celor care se tem de drumurile cu avionul. Riscul de a muri într-un accident aerian este de unu la un milion. Psihologii ştiu însă că ştiinţa nu îi convinge întotdeauna pe oameni, aşa că îi învaţă pe cei cu fobii să facă faţă stresului.

„Simt că am învăţat tehnici care mă vor ajuta, dar voi fi capabilă să le aplic în zbor? Aceasta este provocarea”, a mai spus Emilie.

Cursul costă 500 de euro, adică preţul unui bilet pe distanţă lungă.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

„Îmbrățișează un maghiar și fă-ți poză!”. Românii și ungurii, invitați să fie prieteni, nu dușmani
Întrebare despre Klaus Iohannis, la „Vrei să fii milionar” Germania
O nouă idee de a-i ajuta pe copiii bolnavi. Prânzul caritabil cu o personalitate

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: