Cum își face o vulpe un sendviș cu șuncă | VIDEO

vulpe
O vulpe de la Cernobîl și-a făcut un sendviș. Foto: Captură YouTube

În timpul unei vizite în zona de excludere de la Cernobîl, în Ucraina, o echipă de jurnaliști de la postul Radio Europa Liberă a întâlnit o vulpe care părea destul de slabă, așa că aceștia s-au gândit să o hrănească, relatează independent.co.uk.

Vulpea nu părea speriată de prezența oamenilor deoarece, cel mai probabil, nu a întâlnit prea mulți în zona afectată de dezastrul nuclear. Așa că animalul s-a apropiat cu interes de echipa de jurnaliști.

Jurnaliștii i-au aruncat câteva felii de pâine și de șuncă. Vulpea nu s-a grăbit să le mânânce, ci le-a cules pe toate de pe jos și le-a pus unele peste altele cu ajutorul botului, alcătuind la final un adevărat sendviș cu cinci straturi.

Filmarea a fost prezentată și de BBC News, videoclipul cu reușita vulpii având milioane de vizualizări.

Zona de excludere de la Cernobîl acoperă o suprafață de aproximativ 2.600 de kilometri pătrați în imediata apropiere a centralei de la Cernobîl, unde dezastrul nuclear din 1986 a dus la scurgeri radioactive periculoase.

Însă în ultimii ani s-a vorbit tot mai mult despre o creștere a populației de animale sălbatice din zonă, tocmai datorită impactului redus al activităților umane. Printre animalele care trăiesc în zona de excludere se numără lupul, bursucul, porcul mistreț, căprioara, vulturul codalb, barza neagră, elanul sau egreta mare.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Locuri de muncă în fermele din Danemarca. Se poate merge și în cuplu
Statul acordă 6.000 euro la cumpărarea unui autoturism electric
Un spital din România, premiat în străinătate

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.