Principele Nicolae, în vârstă de 30 de ani, era al treilea în ordinea succesiunii la tronul României, după mătușa sa, Principesa Margareta și mama sa, principesa Elena. Printr-un comunicat de presă, Regele Mihai I a anunțat că i-a retras titlul de „Principe al României” și calificativul de „Alteță Regală”, excluzându-l din Linia de Succesiune la Coroana României începând cu data de 1 august.
Fostul Principe Nicolae, pe numele său Nicholas Michael de Roumanie Medforth-Mills, este născut pe 1 aprilie 1985 în Elveția.
Este fiul Principesei Elena a României, cea de-a doua fiică a Regelui Mihai și al profesorului doctor Robin Medforth-Mills, care a decedat în 2002.
În jurul vârstei de 2 ani, familia principelui s-a stabilit în nord-estul Angliei, la Durham, acolo unde tatăl deținea o casă. În 1991, părinții Princepelui Nicolae divorțează, iar mai târziu, se mută împreună cu mama sa și tatăl vitreg în Sunderland.
Specialist în marketing
Principele a studiat în Marea Britanie, însă nu a fost pregătit de familia sa pentru rolul dinastic. Vacanțele din timpul școlii și le-a peetrecut în Franța sau Spania, în cadrul unor schimburi educaționale între școli sau în cadrul unor tabere de artă.
A urmat ciclul primar și gimnazial la Școala Argyle House din Sunderland, iar din 1999 a urmat cursurile Colegiului Shiplake, din Henley on Thames. Aici a obținut un certificat GCSE în matematică, franceză, germană, literatură și limba engleză, tehnologia informației, geografie și științe, iar apoi a absolvit și nivelul avansat al GCSE („A-level”) în franceză, știința afacerilor și educație fizică. În 2009 a început studiile la Colegiul Royal Holloway din Londra, unde s-a specializat în management.
Principele Nicolae a venit pentru prima dată în România alături de bunicul său, Regele Mihai, în primăvara anului 1992, când avea doar șapte ani, potrivit hotnews.ro. De altfel, era prima vizită pe care o făcea familia regală după Revoluția din `89.
În viața publică din România a început să fie prezent din 2008, când a primit titlul de Alteță Regală și Principe al României. În ultimii ani s-a implicat mai mult în acțiuni caritabile, precum și în diverse competiții sportive dedicate amatorilor.
În urmă cu un an, într-un interviu, a fost întrebat dacă este prgătit să devină rege.
„Dacă poporul român îmi va cere acest lucru, voi fi pregătit pentru o asemenea responsabilitate. Totuși, nu există ceva care să te poată pregăti pentru o astfel de poziție, însă, cred că sunt importante anumite valori fundamentale pe care le-am dobândit de la familia mea. În același timp, consider că și caracterul joacă un rol important.
Liderii adevărați au personalități puternice, dar și capacitatea de a pune în balanță ce este bun și corect și ce nu, fiind, de asemenea, oameni vizionari care au anumite țeluri, precum și puterea de a le pune în practică”, a declarat Principele Nicolae, pentru gandul.info.
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Recomandările GreatNews:
- Poveste inedită de dragoste în România. O suedeză și un neamț s-au stabilit într-un sat din Ardeal
- Cum să-ți faci singur un aparat de aer condiționat
- Cea mai bună metodă de a tăia un pepene roșu
- Reduceri eMAG. Top 7 oferte șoc
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: