Text de Alexandra Zaiț
Designerii și creatorii de frumos se gândesc la Crăciun mai devreme decât ceilalți, fiindcă au început deja să lucreze la comenzile pentru cadouri. Ceramic Sparrow este un atelier de design de obiect inițiat în 2009, ce îmbină pasiunea și cunoștințele a doi absolvenți ai Universității Naționale de Arte din București (secțiile Arte Decorative și Ceramică).
Andreea Lăzărescu și Tiberiu Dăncilă au început proiectul din dorința de a-și concretiza visele și entuziasmul pentru ceramică în produse create manual care să emane bun gust. Proiectele lor sunt nominalizate la competiția Elle Decoration Romanian Design Awards 2015.
Primele produse realizate au fost broșe din porțelan, inspirate de motive animale și vegetale, acestea fiind expuse la un târg de Mărțișor din cadrul Muzeului Țăranului Român. ”Inițial, încercasem să facem niște pandantive folosind o tehnică specială de decor (ne place să credem că ne aparține pentru că n-am mai întâlnit-o în obiecte mici din ceramică), asigurând unicitatea fiecărei piese, tehnică pe care am extins-o și perfecționat-o împreună”, își amintește Andreea Lăzărescu.
După aceste broșe, au urmat clopoțeii și îngerașii din ceramică. Forma este originală, creată de Tiberiu Dăncilă – se începe cu originalul, adică forma clopoțeilor, se folosesc apoi matrițele din ipsos (sticlul) care servesc la multiplicarea obiectelor prin procesul de turnare a barbotinei (material ceramic fluid din care se formează peretele obiectelor de ceramică) și urmează arderea la temperaturi foarte înalte care transformă ceramica într-un material dur, impermeabil, cu aspectele specifice de culoare și textură. Decorațiunile îi aparțin Andreei, care se folosește de suprafața obiectelor ceramice ca de o pânză de pictură, îmbogățind-o cu personaje din povești, case medievale, jucării de epocă și frânturi din magia iernilor de altădată.
Colecțiile Ceramic Sparrow cuprind Îngeri (colecțiile Îngerii orașelor din povești și Îngeri de iarnă pictați cu aur), Clopoței (colecțiile Clopoței din povești, Clopoței orientali, Clopoței Art Nouveau de primăvară) și Seturi de Ceai. Prima colecție de ceainice s-a inspirat din designul obiectelor din atelierele vieneze Wiener Werkstatte de la începutul secolului al XX-lea, devenind o fuziune între un obiect secesionist și unul românesc (prin stilizarea trunchiurilor de con). A urmat o colecție în care forma ceainicelor are ca reper ceramica japoneză modernă, cu forma ei minimalistă, redusă la esență.
”Ne-am dorit ca gusturile noastre și cunoștintele pe care le avem despre istoria artei să se reflecte în ceea ce facem”, menționează Andreea Lăzărescu. Obiectele Ceramic Sparrow se adresează persoanelor care apreciază lucrurile deosebite și care percep valoarea dată de unicitatea acestora față de produsele de serie, lucrate mecanic. Colecțiile ceramice nu își pierd niciodată valoarea, fiind obiecte de artă ce își bucură posesorul prin povestea pe care o poartă, atât cea vizibilă, imprimată pe suprafața obiectului, cât și cea intangibilă, a etapelor premergătoare obiectului, prin căutarea formei perfecte.
Faptul că lucrează cu materiale ceramice de înaltă calitate (semiporțelan, porțelan, pigmenți ceramici, glazuri, aur) conferă obiectelor Ceramic Sparrow prețiozitate și eleganță, ridicându-le la statutul de obiecte de artă. Prețurile obiectelor reflectă calitatea materialelor, timpul petrecut pentru fabricarea și decorarea lor și costurile materialelor. Realizarea clopoțeilor, de exemplu, durează aproximativ o săptămână și începe cu turnarea în matrița de ipsos- sunt necesare câteva zile pentru a fabrica mai mulți. Următoarea etapă este aceea de finisare a formei, uscarea porțelanului, arderea (două zile) și pregătirea etapei de pictură (documentare, schițe, pictură propriu zisă).
Pe lângă proiectele de mai sus, Ceramic Sparrow se ocupă și de redecorarea obiectelor de mobilier vechi și experimentează și cu alte decorațiuni – tinerii au confecționat inclusiv ghivece unicat din ceramică, decorate cu motive Art Nouveau. Prin colecțiile lor, care pot fi admirate pe pagina de Facebook Ceramic Sparrow își propune să scoată ceramica din sfera exclusiv decorativă, purtând-o către o zonă mult mai artistică, în care obiectele decorative fuzionează cu grafica și designul, căpătând valențe noi. Cei doi artiști realizează obiecte funcționale, accesibile, a căror prezență devine un fragment de liniște și frumos în orice interior.
Recomandare: Tablourile din porțelan pe care le poți atârna în bradul de Crăciun
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: