Grecia are o mulțime de insule, numărul acestora fiind estimat între 1.200 și 6.000, în funcție de suprafața minimă luată în calcul pentru a defini o insulă. Dintre acestea, locuite sunt în jur de 220. E greu, așadar, să hotărăști care sunt cele mai frumoase insule din Grecia.
Totuși, o selecție nu este imposibilă. Luând în calcul popularitatea insulelor, peisajele, satele, orașele și restul atracțiilor, am alcătuit o listă (subiectivă) cu cele mai frumoase insule din Grecia.
Cele mai frumoase insule din Grecia – Santorini
1. Santorini este, pentru mulți, cea mai frumoasă insulă din Grecia. Insula din sudul Mării Egee, din arhipelagul Cicladelor, este faimoasă pentru casele sale vopsite în alb imaculat și bisericile încununate de cupole azurii, care se proiectează pe albastrul marin. Astfel de peisaje pot fi văzute peste tot în satul Oia, unde în fiecare seară de vară se adună o mulțime de turiști pentru a admira apusul, despre care se spune că este unul dintre cele mai spectaculoase de la Marea Mediterană.
Dincolo de Oia cu ale sale mori de vânt, leandri de un roz aprins, locuințe construite în stâncă, unele deasupra altora, și piscine infinity ce se deschid spre mare, insula Santorini are multe de oferit: de la excursii cu barca la vulcanul – încă activ – care a distrus civilizația minoică pe la 1.600 î.Hr., până la plimbări pe străduțele pietruite din Fira, capitala insulei.
2. Tot în Arhipelagul Cicladelor se află o altă insulă celebră pentru morile sale de vânt văruite în alb care străjuiesc țărmul Mării Egee: Mykonos. Cunoscută pentru cluburi și petrecerile care țin până în zori, Mykonos este una dintre cele mai scumpe insule din Grecia, prețurile la cazare fiind chiar duble față de insulele din jur.
Dacă nu sunteți fan al petrecerilor, puteți opta pentru alte activități: o vizită la Muzeul Arheologic din Mykonos sau o excursie până pe insula învecinată, Delos, unde veți descoperi un sit arheologic minunat. De asemenea, orașul-capitală Mykonos este o încântare, cu ale sale străduțe îmbrăcate în piatră și case de oaspeți alb-albastre.
Un alt obiectiv turistic pe care nu trebuie să îl ratați este așa-numita „Mica Veneție”, un șir de case de pescari aliniate de-a lungul țărmului, cu balcoane atârnând deasupra mării. Primele astfel de case au fost construite la jumătatea secolului al XVIII-lea. Acum, unele dintre ele au fost transformate în cafenele, baruri, magazine și galerii de artă.
Cât despre plaje, Mykonos are din belșug: Super Paradise Beach Club, Ornos, Paradise, Kalafati, Kapari, Agia Anna, Megali Ammos, Psarou, Kalo Livadi, Paraga, Fokos ori Agrari.
3. Aflată la o distanță de 43 de kilometri de Mykonos (o oră cu feribotul) se află o insulă cu peisaje la fel de frumoase, dar mult mai liniștită, unde vă puteți bucura de o vacanță tihnită, departe de aglomerație și gălăgie: Paros.
Dacă vă plac peisajele pentru care sunt faimoase Santorini și Mykonos, atunci trebuie să știți că Paros are toate „ingredientele”: mori de vânt, case vopsite în alb, bisericuțe, tufe uriașe de leandri care se revarsă peste taverne. Din acest punct de vedere, satele Lefkes, Prodromos, Marpissa și Naousa, precum și portul principal al insulei – Parikia – sunt adevărate bijuterii mediteraneene și fac din Paros una dintre cele mai frumoase insule din Grecia.
În plus, spre deosebire de Mykonos și Santorini, insula Paros este mult mai ieftină, așa că dacă vreți să vizitați mai multe insule din Arhipelagul Cicladelor, este ideală pentru a vă stabili aici „baza”, urmând ca celelalte insule să le vizitați în excursii de câte o zi (cursele de feribot care leagă toate aceste insule între ele sunt destul de frecvente).
Cele mai frumoase insule din Grecia din Marea Egee
4. Mai puțin cunoscută printre turiști, însă bogată în panorame splendide, este insula Amorgos, cea mai estică dintre Insulele Ciclade. Turismul de masă este limitat deoarece insula este accesibilă numai pe mare. Așadar, poate fi o destinație ideală pentru cei în căutare de odihnă.
În satul Chora, care are numai 409 locuitori împreună cu satul învecinat Kastelopetra, potrivit recensământului din anul 2011, vizitatorii pot admira morile de vânt tipice pentru Ciclade sau casele cu uși și obloane vopsite în albastru închis.
Simbolul insulei Amorgos este însă o mănăstire cu ziduri înalte, de un alb strălucitor. Construită în peretele stâncos al muntelui, Panagia Hozoviotissa se află la nord-est de Chora. A fost construită la începutul celui de-al doilea mileniu d.Hr. pentru a proteja o icoană ce data din 812.
Creta, cea mai mare insulă a Greciei
5. Creta este cea mai mare și cea mai populată insulă a Greciei. Cu o coastă lungă de peste 1.000 de kilometri, această insulă poate satisface gusturile celor mai pretențioși turiști când vine vorba de plaje.
Printre cele mai frumoase plaje din Creta se numără Balos, Elafonissi (o plajă cu înfățișare exotică datorită apei albastre, limpede precum cristalul), Vai (înconjurată de cea mai mare pădure de palmieri din Europa, alcătuită din 5.000 de arbori), Falassarna (o plajă largă, cu nisip fin, ideală pentru familii datorită numeroaselor facilități de care dispune), Matala (faimoasă pentru grotele din apropiere), Rodakino (o altă plajă organizată cu umbreluțe și șezlonguri, care se bucură de ape limpezi și nisip fin), Plakias, Tymbaki, Istro, Marathi sau Makris.
Dincolo de plajă și baie în Marea Mediterană, o excursie în Creta nu trebuie să se încheie fără vizitarea Palatului Knossos, aflat în capitala insulei, Heraklion. Knossos a fost centrul politic și religios al civilizației minoice din epoca bronzului. Palatul a fost abandonat cândva în perioada 1.380-1.100 î.Hr.
6. Rhodos este una dintre cele mai atractive destinații turistice din Grecia. După Creta, este cea mai vizitată destinație din această țară. În anii de dinainte de pandemie, în jur de 2 milioane de turiști vizitau anual insula, cu o durată medie a șederii de 8 zile.
Fiind a patra cea mai mare insulă a Greciei ca suprafață, Rhodos are o mulțime de obiective turistice care merită să fie vizitate, mai ales deoarece insula are și o istorie bogată: portul din Rhodos, Palatul Marelui Maestru al Cavalerilor din Rhodos, Acropola din Rhodos (unde pot fi văzute ruinele Templului lui Apollo), Muzeul de Arheologie, centrul medieval al orașului Rhodos (înscris pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO), Acropola din Lindos (un alt oraș vechi bine conservat al insulei), situl arheologic Kameiros sau castelul medieval Monolithos.
Cele mai frumoase insule din Grecia de la Marea Ionică
7. De partea cealaltă a Greciei, la Marea Ionică, Zakynthos este una dintre cele mai populare insule printre turiștii români. Insula este celebră pentru exotica sa plajă Navagio („a naufragiului”), numită astfel după nava Panagiotis care a eșuat în micul golf. Accesibilă numai dinspre mare, înconjurată de pereți de stâncă verticali atât de albi încât albastrul intens al apei se reflectă uneori de-a lungul lor, plaja este acoperită de pietricele minuscule rotunjite de valuri. Întregul peisaj pare mai degrabă decupat de undeva din apele calde de la tropice – iată că exotismul nu se găsește numai în insulele îndepărtate ale Thailandei sau Zanzibarului.
Turiștii pot vizita plaja Navagio în cadrul unor excursii cu diferite tipuri de bărci, mai mici sau mai mari. În afară de Navagio, ei vor avea ocazia de a admira și alte regiuni ale țărmului accidentat al insulei, cu stânci și grote cu forme bizare, și golfulețe cu apa atât de limpede încât dacă vor face o baie vor putea vedea fundul mării aflat la 5-6 metri sub ei. Iar dacă vor fi norocoși vor putea admira și caretta–caretta, broaștele țestoase de mare. Cu o carapace lungă de 90 de centimetri, caretta–caretta sunt ușor de văzut de pe vasele care fac înconjurul insulei.
8. Ceva mai la nord de Zakynthos se află Kefalonia, cea mai mare dintre insulele ionice. Pentru turiștii înnebuniți după natură, peisaje frumoase, drumeții sau sporturi în aer liber, Kefalonia este insula perfectă: are de toate, de la plaje cu apă limpede și azurie precum cele din Zakynthos la păduri verzi, și de la peșteri la munți înalți de 1.600 de metri.
Cele mai cunoscute plaje sunt Myrtos, Platia Ammos, Agia Eleni, Fteri, Petani, Pessada, Skala, Trapezaki, Emplisi, Foki, Antisamos.
O altă atracție turistică populară este peștera Melissani.
Cele mai frumoase insule grecești de la Marea Ionică
9. O altă insulă minunată de la Marea Ionică, cu plaje cu nisip alb și apă albastră-turcoaz precum cele ale insulelor Zakynthos și Kefalonia este Lefkada.
Câteva dintre cele mai frumoase plaje ale sale sunt Egremni (o plajă retrasă cu ape turcoaz), Kathisma (potrivită pentru familii; aici turiștii găsesc numeroase facilități), Mylos (înconjurată de stânci abrupte), Agiofili (un golfuleț cu apă turcoaz), Pefkoulia, Gialos, Kalamitsi.
Nu trebuie ratat nici portul Katsiki, unde turiștii vor găsi și o plajă cu apă albastră, întinsă sub stânci abrupte. Chiar dacă nu este foarte lată, plaja compensează din plin prin peisajul spectaculos.
10. Tot la Marea Ionică, dar mai la nord, aproape de Albania, se află Corfu, o insulă întinsă, cu o suprafață de 610 km², care merită din plin un loc pe lista cu cele mai frumoase insule din Grecia.
Insula este un deliciu pentru iubitorii de istorie. Pasionații de trecut o pot savura ca pe o prăjitură în straturi, pornind din antichitate, apoi trecând prin perioada bizantină și influențele venețiene, până în epoca modernă.
Cele mai cunoscute obiective turistice culturale ale insulei sunt orașul Corfu (centrul vechi al orașului face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO), Piața Spianada, Palatul Sfinților Mihail și Gheorghe (care găzduiește Muzeul de Artă Asiatică), Turnul-clopotniță al Bisericii Sfântul Spiridon (sfântul patron al orașului Corfu), Vechea Fortăreață, Templul Sfântului Gheorghe, Palatul Achilleion (construit pentru împărăteasa Elisabeta a Austriei, cunoscută și ca Sisi).
Cele mai frumoase insule din Grecia – Thassos
11. Pentru turiștii români care vor să plece la drum cu mașina, Insula Thassos este destinația ideală. Situată în nordul Greciei, este destul de aproape de România, la aproximativ 600 de kilometri, și este ușor accesibilă cu feribotul, distanța dintre Grecia continentală și insulă, din portul Kavala, putând fi parcursă în 90 de minute.
Thassos are o mulțime de plaje frumoase și largi, perfecte pentru cei care vor să își petreacă aici concediul alături de familie: Paradis, Psili Ammos, Potos, Livadi, Kinira, Chrisi Ammoudia, Limenas.
Pentru cei cu gusturi mai exotice, îndrăgostiți de apa turcoaz, o opțiune este mica plajă Salinara, cunoscută și sub numele de Plaja de Marmură deoarece este formată din pietricele mici de marmură aduse de la o carieră din apropiere.
Foto: Roland Godefroy / Wikipedia / Alexignatiou / Wikipedia / ukanda / Flickr / Wikipedia / Matt Sims / Flickr / Wikipedia / Christos Vittoratos / Wikipedia / Ggia / Wikipedia
Dacă acest articol despre cele mai frumoase insule din Grecia vi s-a părut interesat, s-ar putea să vă intereseze și articolele:
Cele mai frumoase zone din Grecia mai puțin vizitate de turiști
Cele mai frumoase plaje din Grecia
Cele mai frumoase insule din lume. De la Mediterana la Oceanul Indian
TOP 10 paradisuri europene. Plaje aproape de noi care au apă albastră și limpede ca în Maldive
Cele mai frumoase sate din Europa. 23 de giuvaiere de unde te vei întoarce fericit
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: