Cele mai frumoase zone din Grecia mai puțin vizitate de turiști

Zagori, una dintre cele mai frumoase zone din Grecia. Foto: Pixabay

Dacă aveți de gând să vizitați Elada în acest an, mai jos găsiți o listă cu cele mai frumoase zone din Grecia mai puțin vizitate de turiști.

August este una dintre cele mai aglomerate luni turistice din Grecia, însă există numeroase locuri superbe care sunt mai libere și unde puteți să vă bucurați de liniște în concediu.

Iată, deci, câteva dintre cele mai frumoase zone din Grecia mai puțin vizitate de turiști.

1. Pylos, Messinia

Chiar dacă a început să fie tot mai vizitat, Pylos rămâne un loc destul de izolat. Situat în regiunea Messinia, în sud-vestul peninsulei Peloponez, aici găsiți una dintre cele mai frumoase plaje din lume. Numele ei este Voidokoilia, sau ”Burta vacii”.

Pe lângă numeroase plaje liniștite, aici puteți găsi și un palat din epoca bronzului care poate fi vizitat în cele mai bune condiții.

De asemenea, zona este perfectă pentru cei care adoră drumețiile sau scufundările. Mai mult, drumul de acces a fost renovat recent, astfel că puteți ajunge aici în doar două ore și jumătate de mers cu mașina de la Atena, sau puteți zbura direct până la aeroportul din Kalamata, care este la doar o oră distanță.

Cele mai frumoase zone din Grecia mai puțin vizitate de turiști

2. Kythira

Locul de naștere al zeiței Afrodita, Kythira este cu siguranță una dintre cele mai frumoase zone din Grecia. Insula este ”decorată” cu plaje pustii, precum Kaladi, Kombonada și Halkos, dar și cu multe castele venețiene.

Majoritatea turiștilor care vizitează insula Kythira sunt francezi și italieni, însă nu veți găsi prea mulți în splendidele sate din insulă.

3. Parga

Parga se află pe coasta occidentală a Greciei, la malul Mării Ionice. Orașul este superb, cu străzi înguste și liniștite și hoteluri foarte primitoare.

Plajele cu nisip fin din această zonă sunt foarte apreciate, iar pasionații de istorie nu se vor plictisi o clipă la Parga, fiind foarte aproape de numeroase vestigii, precum templul necromanților, locul prin care se credea că este legătura între lumea noastră și cea subterană.

Izvoarele râului Acherontas sunt un alt obiectiv important. O zi în pădurile sălbatice sau petrecută vâslind pe apele cristaline sunt alte două activități extrem de relaxante în această zonă mai puțin cunoscută a Greciei.

Cele mai frumoase zone din Grecia

4. Zagori

Grecia nu e faimoasă doar pentru orașele sale de coastă. Dacă vă place muntele, mergeți la Zagori. Orașul este așezat în regiunea montană Epirus, fiind o destinație preferată de greci în timpul iernii.

Aici găsiți sute de kilometri de trasee marcate, care străbat păduri seculare, chei stâncoase și poduri de piatră, Zagori fiind paradisul drumeților.

Există și o aplicație, Sense Zagori App, care vă va ajuta în orice moment petrecut în munții Greciei.

5. Kefalonia

Cea mai mare insulă din Marea Ionică este cunoscută pentru plajele sale, pentru pădurile sale luxuriante și pentru viața de noapte.

De asemenea, dacă vă place vinul, Kefalonia este destinația perfectă. Varietăți locale, precum Robola, vă vor face să nu mai vreți să vă întoarceți acasă.

Aveți de ales din zeci de crame vechi aflate pe această insulă, unde rareori se întâmplă să nu fie în desfășurare un festival.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.