Cele mai bătrâne ființe din lume. Vietățile care pot să trăiască milioane de ani

bacterie
Foto: qimono / pixabay.com

Oamenii de știință au descoperit deja microbi care pot să trăiască milioane de ani. Însă anumite forme de viață ar putea să existe pe Pământ chiar din vremea dinozaurilor, relatează BBC într-un articol dedicat acestor vietăți microscopice, dar foarte rezistente.

Broasca țestoasă care a trăit 250 de ani, molusca ce a fost ucisă din greșeală de cercetători la vârsta de 507 ani și chiar coralii care trăiesc mii de ani sunt adevărați copii pe lângă microbii care reușesc să trăiască milioane de ani.

În cele mai friguroase zone din Siberia, Antarctica și Canada există sol care este înghețat permanent de mii sau chiar de milioane de ani. Iar bacteriile care trăiesc prinse sub sute de metri de permafrost (strat de pământ și de roci care nu se dezgheață) sunt la fel de bătrâne precum gheața din jur.

Până în prezent nu se știe cum anume reușesc aceste bacterii să supraviețuiască atât de mult timp, însă unii cred că ele ar putea deține „secretul” nemuririi.

În anul 1979, cercetătorul rus Sabit Abyzov lucra la stația Vostok din Antarctica. Aici a descoperit bacterii, ciuperci și alte microorganisme la 3.600 de metri sub stratul de gheață, chiar deasupra lacului subteran Vostok.

Gheața era solidă de sute de mii de ani, și totuși bacteriile trăiau fără probleme în interiorul ei. Deoarece era imposibil ca bacteriile să fi ajuns acolo de la suprafață, după formarea gheții, Abyzov a conchis că bacteriile înseși trebuie să aibă sute de mii de ani, având așadar o vârstă mult mai mare decât oricare alte organisme descoperite până atunci.

În 2007, recordul de longevitate a fost doborât din nou. Eske Willerslev și echipa sa de la Universitatea din Copenhaga au scris istorie în momentul în care au descoperit bacterii cu o vârstă de jumătate de milion de ani care trăiau sub straturile de permofrost din Antarctica, Siberia și Canada. A fost pentru prima dată când cercetătorii au reușit să izoleze ADN-ul unor bacterii atât de bătrâne, dar totodată active.

După doar 2 ani a fost identificat un microb care era și mai bătrân: 3,5 milioane de ani. Cercetătorul Anatoli Brouchkov l-a descoperit în permafrostul din Siberia, într-un loc numit Muntele Mamutului.

De ce cred însă cercetătorii că bacteriile descoperite în straturile de gheață și de permofrost sunt atât de bătrâne – și nu doar descendentele bacteriilor de acum milioane de ani? Deoarece bacteriile sunt prinse într-un spațiu atât de strâmt din solul înghețat încât nu au loc să se dividă, scrie BBC. Chiar dacă s-ar divide, celulele rezultate nu ar avea unde să se ducă.

Iar dacă reproducerea nu este posibilă, înseamnă că bacteriile din permafrost sunt aceleași de acum milioane de ani, care au fost prinse în ghețuri în perioada în care clima s-a răcit.

Russell Vreeland, un cercetător de la Universitatea West Chester, Pennsylvania, SUA, susține chiar că a descoperit bacterii de o vârstă cu adevărat fabuloasă: 250 de milioane de ani. Totuși, alți oameni de știință pus sub semnul întrebării acest număr.

Aceste bacterii au fost descoperite în interiorul unor cristale de sare îngropate la 600 de metri sub pământ, în New Mexico, SUA.

Dacă bacteriile respective ar avea într-adevăr 250 de milioane de ani, ar însemna că ele sunt în viață din perioada în care apăreau primii dinozauri.

Odată ce microbii au fost extrași din cristale și puși într-un mediu bogat în nutrienți din laborator, ei s-au trezit și au început să crească. Deși unii cercetători înclină să creadă că vârsta de 250 de milioane de ani a fost obținută din cauza unei erori de laborator, Vreeland este convins că are dreptate, în special deoarece bacteriile erau prinse în cristalele de gheață antice: „Erau în cristale și erau vii. Șansele ca ele să ajungă într-un cristal închis sunt zero, iar șansele de a fi vorba de o contaminare în laborator sunt de 1 la un miliard”.

Recent, și în China s-au descoperit bacterii prinse în cristale de sare, care aveau o vârstă de 33 – 48 de milioane de ani.

Oamenii de știință nu știu exact cum anume reușesc aceste bacterii să trăiască atât de mult, însă este posibil ca unele dintre ele să intre într-un fel de stază (o stare de inactivitate, de oprire sau de încetinire a funcțiilor unui organism).

Foto: qimono / pixabay.com

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Cele mai rezistente animale de pe Pământ. Supraviețuiesc și în spațiul cosmic
Cum să te răcorești în această vară? Aparate de aer condiționat neconvenționale
Autobuzele care merg pe deasupra mașinilor din trafic

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.