Cea mai frumoasă salină din România devine și mai atractivă. O încăpere superbă, deschisă turiștilor

Mina Ghizela, înainte de modernizare. Foto: salinaveche.wordpress.com

România nu duce lipsă de saline spectaculoase, însă puține dintre acestea au parte și de infrastructura necesară pentru a-i convinge pe turiști să le viziteze.

Salina Turda este însă printre excepții, datorită „schimbării la față” de care a avut parte salina între 2008 și 2010. Acum, reprezentanții salinei anunță turiștii că pot vizita o nouă încăpere, superba mină Ghizela.

Încăperea a fost deschisă de joi, în speranța că turiștii veniți la Cluj-Napoca pentru festivalul Untold vor da o tură și până la Turda.

Mina Ghizela se află la o adâncime de 40 de metri şi a fost proiectată în acelaşi sistem ca şi mina Rudolf, însă, în urma închiderii exploatării sării în anul 1932, aceasta a rămas în stadiul de lucrări de pregătire a exploatării, relatează descopera.ro.

Turiştii pot vedea în noua mină făgaşe tăiate în sare pentru delimitarea brazdelor, dar şi modul de amplasare a penelor cu care brazdele erau detaşate din masivul de sare. Spectacolul este completat de formațiunile carstice depuse pe compartimentul de transport al puţului de acces.

Formațiune spectaculoasă din mina Ghizela, recent deschisă turiștilor. Foto: adevarul.ro
Formațiune spectaculoasă din mina Ghizela, recent deschisă turiștilor. Foto: adevarul.ro

Cei care doresc să viziteze și mina Ghizela plătesc un tarif de 10 lei, suplimentar celui de intrare. Astfel, în cazul unui adult, vizitatea salinei Turda și a minei Ghizela va costa 30 de lei.

A patra mină, în curs de amenajare

Salina Turda. Foto: Wikimedia Commons
Salina Turda. Foto: Wikimedia Commons

Salina Turda are patru mine – Rudolf, Terezia, Ghizela şi Iosif. Primele trei sunt deschise vizitelor turistice, iar la mina Iosif se lucrează încă.

Salina Turda este deschisă zilnic, între orele 9 și 19. Trebuie să știți însă că ultima intrare în salină se face la ora 18. Biletele pentru adulți costă 20 de lei/persoană, pensionarii plătesc 12 lei, iar copiii, elevii și studenții – 10 lei. Copiii cu vârste sub trei ani intră gratuit.

Pe lângă vizitarea salinei, turiștii pot încerca și atracțiile acesteia. O tură cu Roata Mare costă doar 5 lei de persoană, iar o plimbare cu bărcuța pe lacul subteran costă 10 lei (pentru o călătorie de maximum 20 de minute; în bărcuță încap max. 3 persoane).

Doritorii pot juca și minigolf, bowling, biliard sau tenis.

Recomandările editorilor greatnews.ro:

TEST cu imagini. 10 întrebări la care orice șofer ar trebui să știe să răspundă

Surprize pentru șoferi, de la eMAG. Mari reduceri la produse auto

O româncă încearcă să rezolve criza din Grecia. Cine este Delia Velculescu, negociatorul FMI cu Atena

Un post TV de știri a fost închis. Emisia a încetat sâmbătă dimineață

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.