Ce a spus Ministrul Educației despre șefa de promoție eliminată de la BAC

alexandra burtă
Alexandra Burtă. Foto: Pagina de Facebook Alexandra Burtă

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei, a declarat că Alexandra Burtă, șefa de promoție de la Colegiul Tehnic „Unirea“ din Ştei, care se numără printre cei 108 elevi eliminaţi de la Bacalaureat, a încercat să fraudeze examenul și a cooperat cu ceilalți candidați din sală.

Ministrul Educației a făcut anunțul la postul de televizune Realitatea TV.

„Din păcate, fiind caz special, şi eu am fost impresionat. Am cerut corpului de control analiza. Din păcate s-a confirmat, nu a fost un simplu accident. A cooperat în examen cu colegii din stânga şi din dreapta. A fost reverificat acest caz punctual”, a spus Sorin Cîmpeanu.

Atât Alexandra Burtă, cât și părinții săi, susțin că eliminarea sa din Examenul de Bacalaureat nu este corectă deoarece tânăra nu ar fi făcut nimic greșit în timpul probei de matematică.

Părinții săi i-au trimis un memoriu și lui Klaus Iohannis, președintele României.

Fata a avut în liceu numai medii de 10 şi plănuia să se înscrie la Facultatea de Medicină, specializarea Farmacie.

„Nu am avut nicio treabă cu nimeni din jurul meu”

„Nu s-a întâmplat absolut nimic în timpul examenului. Fiecare şi-a văzut de lucrarea lui. Supraveghetorii nu ne-au atras atenţia. Eu mi-am văzut de lucrarea mea, nu am avut nicio treabă cu nimeni din jurul meu”, a declarat eleva pentru digi24.ro.

“Am învăţat la şcoală şi am muncit pentru a-mi crea un viitor. Am privit Bacalaureatul ca pe un examen foarte important, pentru care m-am pregătit cu profesori la fel cum m-am pregătit şi pentru admitere. Evident că pentru admitere m-am pregătit mult mai mult, este mult mai importantă pentru mine, dar Bac-ul am vrut să-l iau cu o notă mare. Acum nu-mi pot face un viitor”, a povestit Alexandra și pentru adevarul.ro.

“Situaţia de la matematică nu o înţeleg, pur şi simplu. În timpul examenului proba a decurs absolut normal, nu s-a întâmplat absolut nimic, fiecare şi-a văzut de lucrarea lui, iar supraveghetorii nu ne-au atras atenţia, la final am predat lucrarea. Nu ştiu ce au făcut restul colegilor din sală. Eu mi-am văzut de lucrarea mea, nu am avut nicio treabă cu nimeni din jurul meu, am stat ca un elev care îşi dă Examenul de Bacalaureat. Vroiam să merg la Timişoara la Farmacie, pentru asta mă pregăteam de doi ani”, a mai spus ea.

„A fost pusă strategic în bancă de către profesorii supraveghetori”

„Acum nu ştiu ce se va întâmpla. Aveam planuri mari de viitor şi eram nerăbdătoare să ajung la facultate. Aşa o să pot pierde doi ani nefăcând nimic şi să rămân aici pentru un caz care este total incorect pentru noi. Am văzut că suntem eliminaţi dar nu ştim de ce, nu ni s-au dat explicaţii, nu ni s-a spus motivul, nu ni s-au arătat înregistrările video”, a afirmat şefa de promoţie.

“Ce vină are Alexandra că a fost pusă strategic în bancă de către profesorii supraveghetori? A fost aşezată în mijloc pentru ca restul elevilor să poată copia după ea. Fata şi-a făcut lucrarea, şi-a făcut ciorne, dar nu a comunicat nimic cu nimeni, nu a dat subiectele rezolvate celorlaţi. A fost eliminată pentru că a fost considerată sursă. Era treaba ei să îşi supravegheze timp de trei ore ciornele şi colegii?“, a spus Voicu Burtă, părintele elevei, pentru adevarul.ro.

Părinţii elevilor eliminaţi de la Colegiul Tehnic “Unirea” din Ştei au trimis joi, 9 iulie 2015, un memoriu la Ministerul Educaţiei, la Guvern şi la preşedintele României, Klaus Iohannis. Aceştia cer să se facă dreptate pentru copii şi să le fie puse la dispoziţie înregistrările video pentru a putea vedea cine a copiat şi cine nu, dar şi reluarea examenului.

Părinţii sunt decişi să-şi caute dreptatea şi în instanţă, aşa că au depus o plângere pentru abuz împotriva inspectorului general Nicolae Avram şi împotriva Comisiei de examen.

reduceri-emag

Recomandările editorilor GreatNews:

Mari reduceri la televizoare Samsung, la eMAG
Job-uri pe vase de croazieră. Masa și cazarea sunt gratuite
eMAG are mari reduceri la frigidere. Cele mai bune oferte
Locuri de muncă în bănci. Se caută economiști, contabili, manageri, consultanți

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: