AcasăAlegerile editorilorCe spune Biserica Ortodoxă despre Marea Moschee din România

Ce spune Biserica Ortodoxă despre Marea Moschee din România

-

Reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române au anunțat că nu se opun construirii unui lăcaș al unui cult religios recunoscut de statul român.

„Biserica asistă la un dialog care se poartă între două state, România și Turcia, nefiind un factor decident în această problemă.

Biserica și-a exprimat un punct de vedere când a fost consultată inițial și își păstrează același punct de vedere: Biserica Ortodoxă nu se opune construirii unui lăcaș de cult al unui cult religios recunoscut de statul român”, a declarat purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, potrivit Digi24.

Însă reprezentantul BOR a spus că nu s-a pus problema construirii unui așezământ pentru pelerinii români din Istanbul, „întrucât există o biserică românească acolo”.

Este vorba despre biserica „Sfânta Mucenică Parascheva”, ctitorită de domnitorul Constantin Brâncoveanu în 1692.

Proiectul construirii unei Mari Moschei în România se discută pe căi diplomtice între România și Turcia de la sfârșitul anilor `90. Tema a fost reaprinsă anul trecut, după ce Victor Ponta s-a operat la picior în Turcia.

Tot anul trecut, Guvernul condus de Ponta a decis să ofere 11.000 de metri pătrați în București, în apropiere de Romexpo, pentru o moschee cu o capacitate de 1.000 de persoane.

După această decizie au avut mai multe proteste. Mai multe persoane au îngropat porci pe terenul viitoarei moschei, au montat apoi o cruce de piatră și au făcut slujbe religioase ortodoxe încercând să convingă comunitatea musulmană să renunțe la proiect.

Recomandările editorilor GreatNews:

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...