Un sistem cu șapte planete de mărimea Pământului, care ar putea găzdui viață, au fost identificate pe orbita unei stele mici, nu foarte departe de Pământ.
Este prima șansă adevărată pe care o au oamenii de știință în căutarea vieții extraterestre în afara sistemului nostru solar.
Planetele găsite de astronomii americani și europeni se învârt în jurul stelei Trappist-1, la aproximativ 40 de ani lumină sau 378 de trilion de kilometri depărtare de Pământ. În termeni cosmici, distanța este destul de mică.
Una sau mai multe dintre exoplanetele acestui sistem ar putea avea oceane cu apă, spun astronomii.
”Este pentru prima oară când atât de multe planete de acest fel sunt găsite în jurul aceleiași stele”, a spus Michael Gillon, astronom la Universitatea din Liege și liderul echipei internaționale care urmărește steaua Trappist-1, citat de New York Times.
Cercetătorii se așteaptă să mai găsească sisteme asemănătoare Trappist-1. Telescopul Hubble va studia anumite molecule din atmosfera exoplanetelor, iar telescopul James Webb, care este programat pentru lansare anul viitor, va cerceta undele infraroșii, un pas ideal în înțelegerea Trappist-1.
Până în urmă cu câteva decenii, astronomii nu reușiseră să identifice nicio exoplanetă, un corp ceresc asemănător Pământului. În prezent, peste 3.400 de exoplaete sunt cunoscute.
În 1995, a fost descoperită prima exoplanetă care orbitează o stea asemănătoare Soarelui. Trappist-1 nu este, însă, deloc la fel ca steaua noastră. Este un ”pitic” foarte rece, cu o masă de 12 ori mai mică decât Soarele și cu o temperatură mult mai mică la suprafață.
Trappist-1 a fost numită după telescopul robotic din Deșertul Atacama care a studiat-o în prima fază.
Două dintre cele șapte planete din sistemul aflat în constelația Vărsătorului sunt foarte asemănătoare Pământului, iar astronomii cred că sunt șanse bune să aibă apă la suprafață.
Găsirea acestui sistem ar putea schimba complet direcția astronomilor în căutarea vieții extraterestre, către sistemele cu stele mai mici, care sunt mult mai răspândite decât cele similare sistemului nostru solar. În prezent, astronomii de la SETI au îndreptate 42 de radio-telescoape către 20.000 de astfel de sisteme.
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: