Câți bani ies din creșterea șofranului, cel mai scump condiment din lume

O tânără din județul Arad a înființat în grădina sa, prima cultură de șofran din România.

Numit aurul roșu, șofranul este cea mai scumpă mirodenie din lume, iar cei mai mari mari producători de șofran sunt Spania și India care produc împreună mai bine de 240 tone pe an, reprezentând 80% din producția mondială.

În România, Ligia Suciu din Ineu cultivă șofran pe 200 de metri pătrați, acumulând experiență an de an.

“După doi ani de când mă ocup de cultivarea acestui condiment, dacă este să mă raportez la producția pe care mi-au estimat-o cei de la care am cumpărat, pot spune că stau destul de bine. Oricum lipsa de experiență cu această plantă și-a spus cuvântul. Anul trecut am reușit să obțin o producție de până în 40 grame, de pe cei 200 m² cultivați. În România nu există piață de desfacere pentru acest condiment, așa că mi-am vândut recolta la domnul de la care am cumpărat și bulbii. Prețul de vânzare a fost de 4 euro per gram de șofran pur. La 40 de grame am obținut 160 de euro”, a spus Ligia Suciu, pentru agrointel.ro.

Tânăra a afirmat că s-a apucat să crească șofran din curiozitate, iar la început nu a găsit pe nimeni de la care să poată cumpăra material săditor.

“Mi s-a părut curios că nimeni nu se încumetă să cultive acest condiment în condițiile în care am ajuns să cultivăm kiwi sau migdal, de ce nu am cultiva și șofran. M-am hotărât să fiu eu un deschizător de drumuri și pentru alții care încă nu au avut curaj să facă asta și, fără să știu dacă acestă plantă se poate aclimatiza la clima din România, mi-am luat inima în dinți și m-am apucat să cultiv șofran. Nu știam nici măcar dacă din bulbii plantați va ieși ceva sau dacă voi reuși să obțin producție”, a povestit cultivatoarea de șofran.

Ca să-și înființeze mica plantație de șofran, pe cei 200 de metri, Ligia Suciu a plătit doar pentru bulbi 560 euro.

“În 2012 am pus primii bulbi de șofran în pământ. Informațiile necesare despre modalitatea de cultivare a șofranului le-am obținut chiar de la persoana de la care am cumpărat și bulbi. Pentru materialul săditor am luat legătura cu cineva din Sardinia (Italia) de unde am cumpărat în jur de 700 de bulbi care m-au costat 560 euro cu tot cu transportul. Prețul a fost negociat în funcție de cantitatea solicitată. Este un preț destul de piperat, dar dacă stăm să ne gândim că în afară de materialul săditor nu prea ai alte cheltuieli, nu este un preț atât de mare, comparativ cu alte culturi”, după cum a afirmat producătoare de șofran.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews: