AcasăInternational

International

Norvegia vrea să fie prima țară fără fumători. Ce plan au nordicii?

Cea mai mare organizație medicală a Norvegiei vrea să interzică vânzarea de țigări către adulți, spunând că ”fumatul nu este un drept”.Norvegienii țintesc către anul 2035 cu ambiția că țara va renunța complet la fumat până atunci. Asociația Medicală din Norvegia a propus Guvernului de la Oslo...

Sătenii chinezi i-au ridicat o statuie aurită uriașă unui conducător care i-a înfometat

La aproape 40 de ani de la moartea ”Marelui Cârmaci” al Chinei, sătenii din provincia Tongxu au decis să ridice o statuie aurită uriașă a lui Mao Zedong.Monumentul are o înălțime de 36 de metri și a costat mai puțin de o jumătate de milion de euro....

Cel mai mare partid din lume îi dă afară pe superstițioși

Președintele Partidului Comunist Chinez a anunțat că vor fi excluși din formațiune politică toți cei care se vor face vinovați de practicarea unor „activități superstițioase”.Această măsură este inclusă într-un set reguli care se aplică începând cu 1 ianuarie.„Pentru un funcționar de partid, a nu mai crede în...

Mașina pe care poți să o conduci fără permis

În vreme ce în multe țări din lume pierderea permisului de conducere este un mare inconvenient, șoferii din Franța care rămân fără permis pot pur și simplu să își cumpere o „voiture sans permis” - VPS („mașină fără permis” în limba română), relatează BBC.O VPS este o...

47 de terorişti, executaţi într-o singură zi. Un mare lider religios, printre cei ucişi

47 de persoane condamnate pentru terorism au fost executate sâmbătă, 2 ianuarie, la ordinul autorităţilor din Arabia Saudită. Printrei cei executaţi se numără şi influentul lider religios Nimr al-Nimr, relatează Reuters.Uciderea lui al-Nimr, lider religios şiit, nu a fost privită cu ochi buni de coaliţia şiită, la...

5 curiozităţi despre viaţa şi salariul din Legiunea Străină

Mii de oameni se prezintă an de an la selecţiile de la Aubagne, sud-estul Franţei, pentru a-şi încerca norocul în Legiunea străină, unitate de elită a armatei franceze. Deşi salariul nu este unul foarte mare, cariera de legionar îi atrage pe cei bântuiţi de trecut, dar şi...

Incendiu la un hotel de 5 stele din Dubai, de lângă Burj Khalifa | VIDEO

Un incendiu de proporţii s-a produs joi seară la hotelul de cinci stele The Address, din centrul Dubaiului. 16 persoane au fost rănite.14 dintre victime sunt rănite uşor. O persoană a fost victima unei crize cardiace, dar nu a decedat. Niciun copil nu se numără printre răniţi.Incendiul...

Cum spui “Un An Nou fericit” în cele mai vorbite 10 limbi străine

Peste 3,5 miliarde de oameni, adică aproximativ jumătate din populaţia Globului, vorbesc una dintre cele 10 limbi străine enumerate mai jos. Cele mai multe sunt limbi ale marilor imperii, care, odată cu extinderea dominaţiei în lume, şi-au impus şi limba.Portugheza e un exemplu interesant. Deşi Portugalia este...

Mesajul Papei pentru atei: ”Nu trebuie să crezi în Dumnezeu ca să ajungi în Rai”

În timp ce Biserica Ortodoxă din România încă urmează o linie tradiționalistă, șeful Bisericii Catolice continuă să își expună opiniile progresive, precizând într-o scrisoare deschisă că necredincioșii vor fi iertați de Dumnezeu dacă și-au urmat conștiința în timpul vieții.”M-ați întrebat dacă Dumnezeul creștinilor îi iartă pe cei...

Poluare fără precendent într-o țară aproape de România

Indicele calității aerului a depășit cu mult pragul normal în capitala Bosniei și Herțegovina. Întregul oraș este scufundat în smog, iar autoritățile sunt depășite de situație, potrivit Digi24.Au fost închise școlile, iar bătrânilor, femeilor gravide și celor cu probleme de sănătate li s-a recomandat să nu iasă...

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...