Casa de pe Deal, afacerea născută dintr-o poveste de iubire dintre o româncă și un francez

casa de pe deal
Prințul Charles al Marii Britanii a gustat din produsele tradiționale făcute de Anca și Charlie la Saschiz. Foto: Casa de pe Deal Facebook

Într-o casă veche din satul Saschiz din judeţul Mureş, doi tineri – un francez și o româncă – au pus pe picioare o mică afacere de familie care îmbină dragostea lor pentru natură, produse tradiționale şi agroturism, relatează adevarul.ro.

Anca (34 de ani) și Charlie (32 de ani) s-au cunoscut în anul 2005, la Sibiu, unde Anca studia turismul iar Charlie, venit în România cu o bursă Erasmus, studia biologia.

Cei doi s-au îndrăgostit şi au decis să rămână împreună în România după terminarea studiilor. Deoarece Anca este de loc din Saschiz și a moștenit de la bunicii ei o căsuță și o suprafață de teren în localitate, tinerii au decis să se stabilească în sat.

„Ne-am spus că pentru doi tineri la început de drum aici ne-ar fi mai uşor decât în Franţa, plus că eu niciodată nu mi-am imaginat viaţa în altă ţară, nici măcar în alt sat, sunt foarte ataşată de familie şi de casă. Ne-am spus că ar fi mult mai uşor pentru doi tineri care vor să înceapă ceva într-o ţară în care toate sunt de făcut, în Franţa totul era făcut, în România toate erau de făcut. Şi atunci ce puteam să facem mai bine decât agricultură şi turism, exact ce am studiat noi, şi să încercăm cumva să împletim aceste două activităţi”, a povestit Anca pentru sursa citată.

În 2008 au început să producă murături picante, făcute după rețeta mamei Ancăi, și care îi plăceau foarte mult lui Charlie. Reacțiile venite din partea clienților au fost foarte încurajatoare, așa că tinerii și-au deschis un mic atelier autorizat sanitar veterinar în care au început să facă murături, zacuscă şi gemuri cu ingrediente locale.

casa-de-pe-deal
Anca și Charlie. Foto: Casa de pe Deal Facebook
casa-de-pe-deal-00
Produse tradiționale făcute de Anca și Charlie. Foto: Casa de pe Deal Facebook
casa-de-pe-deal-01
Gem făcut după o rețetă tradițională. Foto: Casa de pe Deal Facebook

 

casa de pe deal
Murături picante. Foto: Casa de pe Deal Facebook
casa-de-pe-deal-03-dulceata-nuci-verzi
Dulceață din nuci verzi. Foto: Casa de pe Deal Facebook
casa-de-pe-deal-04Clatite cu dulceata de lapte cu vanilie si nuci
Clătite cu dulceață de lapte, vanilie și nuci. Foto: Casa de pe Deal Facebook
casa-de-pe-deal-05
Gemuri produse de Anca și Charlie. Foto: Casa de pe Deal Facebook

Anca și Charlie fac gem de rubarbă, de căpşuni cu rubarbă, de căpşuni cu mentă, din nuci verzi, peltea de coacăze negre, dulceaţă din coajă de pepene, gem de coarne, dulceaţă de ardei iute, gem de prune cu rom şi scorţişoară, gem de prune cu nucă, gem de măceşe sau de gutui.

La un eveniment din 2010 Prinţul Charles al Marii Britanii a gustat din murăturile lor. Tinerii s-au căsătorit în același an, iar ceremonia a fost oficiată atât de primarul din Saschiz, cât şi de edilul din satul din Franţa de unde este originar Charlie.

În afară de agricultură și de produse tradiționale, Anca și Charlie fac și agroturism. Turiștii care vizitează Sighișoara sau Brașov fac o oprire și la Casa de pe Deal ca să deguste produse locale. De anul trecut, în curtea casei au construit şi un spaţiu special amenajat în acest scop, clădire botezată „casa de turtă dulce”, mai notează adevarul.ro.

La Casa de pe Deal au ajuns turişti din Hong Kong, Australia, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Franţa, Germania sau Austria. Soții le pun la dispoziție turiștilor și biciclete de închiriat: în zonă există 100 de kilometri de traseu pentru cicloturişti, care leagă satele situate între Viscri și Sighişoara.

Anca şi Charlie vor acum să construiască patru camere de oaspeţi pentru cei care vor să petreacă la ei câteva zile.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Sute de kilometri de trasee de bicicletă, amenajate peste colinele Transilvaniei
Mobila pictată în Transilvania a ajuns în toată lumea: transformă o casă banală într-un muzeu
Mobilă superbă făcută de o româncă, dintr-un material neobișnuit
Proiecte de case din lemn rotund. 3 modele superbe, în stil tradițional