AcasăAlegerile editorilorCălătoriile RATB vor avea prețuri diferite. Dispare tariful unic

Călătoriile RATB vor avea prețuri diferite. Dispare tariful unic

-

Bucureștenii care vor folosi mijloacele de transport în comun vor plăti tarife diferite, în funcție de zona în care se vor deplasa.

Și asta după ce, la sfârșitul anului trecut, a fost creată o alianță al cărei scop principal este de a elabora un standard național pentru o tarifare zonală în transportul public din România,  după cum relatează b365.ro.

Astfel, pentru București, măsura tarifării diferențiate  este discutată de câteva luni în cadrul Grupului de mobilitate constituit la nivelul Primăriei generale.

Aplicarea ei va fi posibilă însă, abia după ce Autoritatea Metropolitană de Transport București va gestiona și va avea contracte cu RATB, Metrorex și operatorii privați de transport, lucru recomandat de instituțiile europene, însă neaplicat deocamdată de autoritățile din România.

Astfel, bucureștenii nu vor mai plăti un preț unic pe călătorie, cum se întâmplă în prezent, dar, deocamdată, nu s-a stabilit cum va fi împărțit Bucureștiul pe zone și ce tarife vor avea de achitat călătorii.

“În momentul în care validezi biletul, validatorul care știe în ce zona ești, te întreabă în ce zona vrei să ajungi. Dacă vrei în zona 1, apeși zona 1 și te taxează corespunzător. Când treci cu mijlocul de transport în comun dintr-o zonă în altul, sistemul te anunță.  Dacă a intrat în zona 2, cine a plătit pentru zona 2 merge mai departe, iar cine a plătit doar pentru zona 1 coboară sau mai validează o dată pentru a merge în zona 2”, a explicat Ion Dedu, director executiv al Direcției de Transporturi din cadrul Primăriei Capitalei, citat de b365.ro.

Dacă acest articol v-a fost util, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

output_UjjRiO

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Dan Arsenie
Dan Arseniehttp://greatnews.ro
Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.

27 COMENTARII

  1. Mare prostie ! N-am văzut așa ceva prin marile capitale europene. Diferențele se fac doar între zona orășenească și cea preorășenească. Atât !

  2. daaaaa ??? In curand o sa fie necesar sa fi absolvent de cibernetica ca sa poti circula cu un amarat de autobuz prin bucuresti…..

    • Daaa,desigur,tichie de margaritar lipseste RATB-ului !!!Bine ca afisajul liniei nu mai functioneaza…aerul conditionat,de asemenea…si cate,cate alte deficiente !Sunt atatea aparate care “fluiera” degeaba si nu poti valida cardul decat dupa ce traversezi tot autobuzul,asa ca…”BRAVO” “stimati conducatori iubiti “Aveti niste idei…crete!Mai sunteti dintr-astia multi??
      ps: NU m-am referit la conducatorii auto,ci la ceilalti!Ca pestele….

  3. Taxare pe zone -gindire dimboviteana -paca nu a-ti fi lucrat in transpoirt in comun pentru toti calatorii fie bucuresteni fie din provincie ,tariff pentru bucuresti si pentru zona limitrofa cel mai simplu ,multumesc lui DUMNEZEU ca nu folosesc ratb

  4. Cei care vor aviza si semna asa ceva, sa-si faca un control la CAP! mai bine ar gasii solutii pentru imbunatatirea circulatiei, eventual autobuze pentru copiii care merg la gradinita si la scoala, sa nu ne mai inghesuim cu totii.
    RUSINE!

  5. De o lună de zile nu se mai vând cartele normale de călătorie cu mijloacele RATB (cică nu mai sunt – întrebaţi la orice chioşc de vânzare a biletelor), însă Domniile Lor visează la împărţirea Bucureştiului în zone de transport interurban. Care sunt pierderile suferite de RATB de la 1 ianuarie 2015, din cauza faptului că nu mai vând cartele cu două sau zece călătorii? Acum poţi circula fără bilet prin tot Bucureştiul şi dacă vine controlorul îi spui povestea de mai sus. Ce ipocriţi sunt oamenii aceştia!!!! O mizerie nesfârşită, şi la RATB. şi la Primăria Generală a Capitalei.

  6. POATE ESTE NECESAR CA CINEVA SA MAI SCHIMBE ODATA TOATE VALIDATOARELE DIN MIJLOACELE DE TRANSPORT IN COMUN IN BUCURESTI SAU MACAR SOFTUL DIN ELE , CELE DE ACUM NEAVAND POSIBILITATEA DE A FACE TAXARE DIFERENTIATA- TREBUIE OARE DIN CELE CU GPS ?????

  7. In Munchen exista automate de unde iti cumperi bilete. Orasul este impartit in zone concentrice, patru la numar. Dupa ce ai cumparat biletul il compostezi la intrarea pe peron. Controlul fizic poate verifica daca ai cumparat bine biletul sau nu pentru momentul unde te afli. In general Zona 1 maxim 2 sunt cele mai uzuale. Ceea ce se vorbeste in acest articol este o aberatie. Nu poti compara sistemul de metrou din Munchen cu cel primitiv din Bucuresti, atat de mic ca dimensiune. Dar acesti domni doresc sa incaseze bani pentru ca se fac ca lucreaza, au bani de rontait pentru gandirea lor de boschetari pe banul public. Astia n-au iesit din tara sa vada macar cum se desfasoara traficul in mari orase. Avem cele mai imputite autobuze, tramvaie, lipseste aerul conditionat, lipseste siguranta pe transportul in comun. Aceste autobuze sunt folosite de aurolaci sa se incalzeasca si cand dai de unul pute tot in interior, nu mai spun ca te impregnezi cu mirosul lor imputit. Si astia viseaza la cartele super inteligente. Oare de unde se va cumpara tot sistemul inteligent? De la UTi? Au si astia nevoile lor, plus toata haita de hiene care iau bonusuri. Puneti mana si imbunatatiti traficul, faceti-l mai civilizat, puneti wi-fi pe ele, controlati pasagerii cu personal politicos si nu cu toti taranii de la periferia bucurestiului.

    • corect, asta ziceam si eu, am fost in munchen si in alte parti afara, dar nu-stiu de ce nici nu-mi apare mesajul aici…
      Ce HOTI, nu este corect. Eram sigura ca romanii asa vor face, deci daca la cumparare ceri bilet pt zona 2 platesti si pt zona 1, chiar daca nu mergi pe acolo? practic platesti pt 2 zone. Asta-i hotie.

      In Germania sistemul era cu totul altfel. Harta orasului este impartita in cercuri concentrice, denumite zone… poti sa cumperi si harta daca vrei_ contine toate traseele de transport in comun si zonele de taxare cu culori diferite. PLATESTI pentru NUMARUL de zone in carte te deplasezi, adica daca eu de exemplu FOLOSESC DOAR ZONELE 3 si 4, CORECT platesc pentru 2 zone, nu pentru 4 zone.
      Chestia cu atentionarea apratului prin taraiala este o prostie totala… o bipaiala care va stresa calatorii, de-si vor pierde toti clientii, si oricum nu coboara nimeni… deci inutil, TOT mai bine VOR TREBUI folositi controlori, “draga” RATB, nu scapi de cateva salarii.. de mizerie, oricum.
      PS: RATB-ule, tot trebuie sa aveti si carduri diferite, speciale : 1.abonamente gratuite pt anumite categorii sociale(pensionari, handicapati, insotitori handicapati etc), 2.carduri de abonament lunar pe o singura linie, 3,4,5.carduri de abonament zilnic, sau la alegere saptamanal sau lunar pe toate liniile indiferent de nr. zone parcurse etc

  8. Si eu daca vin de la cucuietii de Vaslui de unde …. lu’ Hector o să stiu? A, o să-mi pună o hartă lângă fiecare “validator”!? Și ce dacă? Eu nu prea mai văd! Iar dacă sunt de mai sus de cucuietii de Vaslui s-ar putea să nici nu știu să citesc!

  9. Daca se intampla la o firma privata, conducerea era demult data afara si acuzata de neglijenta in serviciu. Se pare ca sunt tinuti in brate de consilierii capitalei PSD si PNL….

  10. Sper sa se razgandeasca. Dupa ce ca si sistemul actual are mari deficiente, vor sa bage unul si mai prost. Auzi comedie: sa fii atent la semnalul aparatului care te anunta cand treci dintr-o zona in alta? Si toata lumea o sa se buluceasca pe el sa-si revalideze cardurile?

  11. Ce nebunie! Suna sirena, se schimba zona si oamenii sar de pe scaunele pentru care se da o lupta crancena, se bulucesc la aparate si mai valideaza odata, dupa care isi taie partie inapoi pe scaunele ocupate acum de cei care nu trebuie sa mai valideze. Dar cu abonamentele cum va fi? In mijloacele de transport supraaglomerate, cetatenii vor fi oameni paienjeni care vor merge pe deasupra autobuzului si vor valida din pozitii mai ceva ca la Circ dupa care cuminti se vor intoarce la usile de care abia se mai tineau? Ce se va intampla cu oamenii batrani raniti sau morti in timpul acestor lupte …. si din cand in cand separatistii rusi ne vor mai trimite obuze sau rachete in statie sau troleibuz? Hahahaahahahahahahahahaha idiotilor de la RATB, de fapt trebuie sa ne furati grosier! Sa vezi ce va iesi, va va zgudui lumea din dementa voastra criminala! Numai sa incercati!

  12. Ce TAMPITI au putut debita asemenea idei ???
    Incredibil cata prostie e in tara asta …

  13. Ce HOTI, eram sigura ca romanii asa vor face, deci daca ceri bilet pt zona 2 platesti si pt zona 1, chiar daca nu mergi pe acolo? practic platesti pt 2 zone. Asta-i hotie.
    In germania sistemul era cu totul altfel. Harta orasului este impartita in cercuri concentrice, denumite zone. PLATESTI pentru NUMARUL de zone in carte te deplasezi, adica daca eu FOLOSESC DOAR ZONELE 3 si 4, CORECT ar fi sa platesc pentru 2 zone, nu pentru 4 zone

  14. Ce HOTI, nu este corect. Eram sigura ca romanii asa vor face, deci daca la cumparare ceri bilet pt zona 2 platesti si pt zona 1, chiar daca nu mergi pe acolo? practic platesti pt 2 zone. Asta-i hotie.

    In Germania sistemul era cu totul altfel. Harta orasului este impartita in cercuri concentrice, denumite zone… poti sa cumperi si harta daca vrei_ contine toate traseele de transport in comun si zonele de taxare cu culori diferite. PLATESTI pentru NUMARUL de zone in carte te deplasezi, adica daca eu de exemplu FOLOSESC DOAR ZONELE 3 si 4, CORECT platesc pentru 2 zone, nu pentru 4 zone.
    Chestia cu atentionarea apratului prin taraiala este o prostie totala… o bipaiala care va stresa calatorii, de-si vor pierde toti clientii, si oricum nu coboara nimeni… deci inutil, TOT mai bine VOR TREBUI folositi controlori, “draga” RATB, nu scapi de cateva salarii.. de mizerie, oricum.
    PS: RATB-ule, tot trebuie sa aveti si carduri diferite, speciale : 1.abonamente gratuite pt anumite categorii sociale(pensionari, handicapati, insotitori handicapati etc), 2.carduri de abonament lunar pe o singura linie, 3,4,5.carduri de abonament zilnic, sau la alegere saptamanal sau lunar pe toate liniile indiferent de nr. zone parcurse etc

  15. SIGUR! lA CAT DE TAMPITA E CONDUCEREA RATB -ULUI, nici nu e de mirare. Vreau sa-mi spunea in aglomeratia din mijloacele noastre in comun , cum mai ajungi la aparate sa tot schimbi tariful. Si daca am un abonament de la Piata Resita la Piata Victoriei , vreo 2 zone probabil, imi iau 2 abonamente? NU VEDETI CE CRETINI?

    • In mod normal NU ar trebui sa ajungi la nici un aparat. In Germania aparatele erau in afara, pe trotuar, in fiecare statie de autobuz, cumperi bilete cartonate de la automat (Sunt niste benzi de carton mai lungi sau mai scurte in fct de numarul de calatorii), pe care ulterior le bagi in aparatul ala la fiecare urcare in autobuz. Si iti stanteaza data si ora, sau data si statia. Ca la metrou.
      Deci aparate afara, nu in autobuz.

  16. Probabil pe foaie este bine structurat! Sa vedem ce metode de aplicare gasesc, mai ales pentru anumite zone.
    Am norocul sa nu circul cu RATB-ul, insa am patit-o sa raman cu masina in drum si am fost nevoita sa trag pe dreapta. Fiind nevoita sa ma deplasez cumva din piata Rahova unde am avut drum si pana la Unirii, am ales transportul in comun ( tramvaiul). Evident cu bine spunea cineva mai sus, la casa de bilete nu mai exista de ceva timp card pentru 1-2 calatorii. Discutand cu doamna de la bilete, a intervenit un cetatean si mi-a spus ca pe ruta respectiva nu exista picior de controlor. Gandindu-ma ca este destul de tarziu pt. domnii controlori ( 19,30) am ales sa merg pe zona respectiva gratuit.
    Domnule Dedu ca si numar de zona care va fi? A fost totusi o experienta….., este insa posibil ca din acest motiv sa nu se mai gaseasca acele carduri? Tineti-o tot asa, lucrati la planul acela inca un an-doi si nu emite-ti acele carduri timp in care RATB-ul nu incaseaza cat ar trebui. Calculati cat costa planul si care sunt pierderile. Succesuri!!! ( de la EBA).

  17. Poate le trece prin minte sa fragmenteze traseele sa fii obligat sa cobori la granita dintre zone.

  18. Si asta este o stire pozitiva? RATB-ul este o companie de transport medievala, tramvaiele fiind de fapt niste harburi ruginite care se taraie cu greu pe linii, merg unele dupa altele ca sa nu se piarda si vin cand vor ele. Numai validatoarele inteligente pe zone le mai lipsesc. Dar trebuie sa mai traiasca si lipitorile din primarie iar opreatiunea asta va masca si o crestere considerabila a tarifelor.

  19. SA SE INSTALEZE IN MIJLOACELE DE TRANSPORT IN COMUN UN SISTEM DE CARE NU SE POATE TRECE FARA A VALID . SI TOTUSI CEI CARE CALATORESC CU MIJLOACELE DE TRANSPORT IN COMUN SUNT 90% OAMENI NEVOIASI SI COSTUL UNEI CALATORII ESTE DEJA MARE , IN SCHIMB DACA VOR VALIDA TOTI CALATORI REGIILE DE TRANSPORT IN COMUN VOR AVEA BANI SUFICIENTI .

  20. de ce sa fie simplu cand se poate complicat ? in loc sa reduca preturile ca sa taxeze toata lumea si sa incaseze dublu decat azi, ei gasesc “zone” ca sa-si compuna motive de scumpiri , niste dobitoci.

  21. VA TI GANDIT CUMVA SI LA IGIENIZAREA TRANSPORTULUI IN COMUN !!??!?
    PTR CA PUUUUTEEEE !!!
    IN CURAND VOI REFUZA SA PLATESC BILETUL PTR SPATIILE D VOASTRA SANT FOCARE DE INFECTII …

    SAU FACUT ATATEA ARESTARI IAR ASTIA NU SE MAI POTOLESC CU BLATURILE .. SAU ARESTARILE SANT DE FORMA .

    FIRMELE DE CURATENIE PREFERATE DE METROREX ECTC UITA SA TREACA PE ACOLO — SCARILE STATIILOR DE METROU , VAGOANELE NOI AU DEVENIT IN SCURT TIMP MEZERII ETC ETC ETC
    E O NEBUNIE !!

  22. Ce nesimtiti! Dupa ce ca au cheltuit banii nostri de bilete, acum vor sa diferentieze zonele, in loc sa creasca numarul de vehicule, noi stam uneori ca prostii si asteptam in statie..Sa foloseasca banii de bilete pentru ce trebuie si apoi sa faca alte prostii. Fix ca in sanatate, cardul de sanatate i-a apucat sa-l faca, dar spitalele in care suntem tratati sunt deplorabile..

  23. Da, sa ne mai taxeze o data!
    Meritam cu virf si indesat, fiindca acceptam actualele conditii de transport: inghesuiti ca sardelele, fara aer conditionat, si la comun cu boschetarii plini de miresme.
    RUSINE RATB !!!!!
    Cind aveti de gind sa intrati in sec 21 ????

Comentariile sunt închise.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Ce partide ar domina scena politică din România dacă ar vota...

0
Datele celui mai recent barometru realizat de INSCOP Research, care surprinde intențiile de vot ale mai multor generații de români, conturează o imagine surprinzătoare...

Ce este, de fapt, blocul reabilitat în care George Simion susținea...

0
George Simion, președintele AUR, s-a pozat ieri alături de realizatoarea Anca Alexandrescu, ce candidează la primăria generală din partea AUR, între două blocuri din...

Orașele din România care au anunțat că renunță la jocurile de...

0
Autoritățile din mai multe mari orașe din România au anunțat că nu vor organiza jocuri de artificii în noaptea de Revelion din acest an...