Bilanț COVID-19: Doar 1.313 de cazuri noi în ultimele 24 de ore

FOTO: fernandozhiminaicela/Pixabay.com
FOTO: fernandozhiminaicela/Pixabay.com

După efectuarea a doar 8.995 de teste în ultimele 24 de ore, au fost depistați alte 1.313 de noi îmbolnăviri cu COVID-19, în România.

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul total al persoanelor infectate cu coronavirus în România a trecut de 730.000.

La nivel mondial, până azi au fost raportate peste 103 milioane de cazuri.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.313 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 373 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, au decedat 18.402 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2.

În intervalul 31.01.2021 (10:00) – 01.02.2021 (10:00) au fost raportate 67 de decese (31 bărbați și 36 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Neamț, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Ilfov și București.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.895. Dintre acestea, 971 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.449.538 de teste RT-PCR și 121.305 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 5.801 teste RT-PCR (4.033 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.768 la cerere) și 3.194 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 38.989 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.292 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 55.550 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 165 de persoane.

De la debutul pandemiei, 675.767 de pacienți au fost declarați vindecați.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.