AcasăAlegerile editorilorANAF își vrea partea din ajutoarele primite de o elevă premiantă, dar...

ANAF își vrea partea din ajutoarele primite de o elevă premiantă, dar fără posibilități

-

Într-o țară în care evaziunea fiscală și corupția sunt în floare, o fetiță de 11 ani este somată abuziv să plătească impozite pentru donațiile care au ajutat-o să aibă o viață mai bună.

Mariana Negru, bunica Ralucăi – eleva care a reușit performanțe școlare excelente în ciuda faptului că trăia în condiții insalubre -, trebuie să declare ajutoarele umanitare primite în 2014, după ce a primit o somație de la Agenția Județeană a Finanțelor Publice, scrie Adevărul.

”M-am prezentat la doamna care era menţionată în scrisoare, dar nu a făcut altceva decât să ţipe la mine. Fără a-mi explica nimic, mi-a zis să declar veniturile şi am plecat acasă la fel de nelămurită. Mi-au fost donate diferite sume de bani pentru copii, dar eu nu am avut alte venituri nedeclarate. De unde să iau bani să plătesc impozitul? Am cheltuit banii pentru a face condiţii copiilor, mi-am făcut şi rate. Acum au copiii ce le trebuie, se bucură şi ei să trăiască într-o casă curată, să aibă cărţi şi caiete”, a explicat Mariana Negru pentru sursa citată.

Impresionați de povestea Ralucăi, fetița cu un IQ mult peste medie din Bârlad, mai mulți oameni au donat sume cuprinse între 100 de lei și 3.000 de euro.

Cel mai important aspect este că legea nu prevede ca ajutoarele umanitate obținute de persoanele fizice să fie declarate la fisc, ele fiind cuprinse în categoria veniturilor neimpozabile.

Raluca este elevă în clasa a VI-a și a fost crescută de bunica maternă după ce mama ei a abandonat-o.

Cu ajutorul donațiilor, locuința are din nou apă curentă și gaze. Apartamentul confort patru, situat la marginea Bârladului, a fost reabilitat, iar Raluca are acum un birou și un laptop.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

1 COMENTARIU

  1. Daca ne luam dupa ANAF noua nu ne-ar mai ramane nimic pentru a supravietui. Indivizii acestia trebuie dati in judecata si sa nu mai profeseze nicaieri. Nu au nici un respect pentru oameni ca Raluca.

Comentariile sunt închise.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Cât de mult au greșit sondajele publicate înainte de alegerile din...

0
O analiză a celor 15 de sondaje de opinie publicate înainte de ziua votului din Capitală arată că nicio casă de sondare nu a...

Singurul sector din București în care nu a câștigat Ciprian Ciucu....

0
Ciprian Ciucu, primarul PNL de la Sectorul 6, este noul primar general al Capitalei, după ce a obținut 36,16% din voturile bucureștenilor care au...

Noul primar al Capitalei câștigă detașat. S-a înregistrat și o mare...

0
După numărarea voturilor din peste 99% din secțiile de votare din București, Ciprian Ciucu este pe primul loc, cu peste 36% din voturi, la...