Amendă uriașă luată de un șofer român în Franța: 2,17 milioane de euro

FOTO: Schwoaze/Pixabay.com
FOTO: Schwoaze/Pixabay.com

Un șofer de TIR din România a primind o amendă uriașă în Franța. Potrivit NordLittoral, românul a fost prins transportând în camionul său 5,2 tone de tutun de contrabandă și a primit o amendă de 2,17 milioane de euro.

Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, a fost oprit în nordul Franței, la Coquelles. Când au descoperit că transportă tutun, polițiștii i-au cerut actele pe marfă, însă nu a avea niciun fel de document cu privire la originea mărfii.

Șoferul a recunoscut în fața polițiștilor că nu este prima dată când face o astfel de livrare, iar în trecut a dus peste 2 tone de tutun în Marea Britanie.

Potrivit anchetatorilor, camionul a fost urmărit încă de când a plecat în cursă. „Am făcut asta pentru a obține bani pentru familia mea. Urma să primesc 8.000 de euro”, a spus șoferul, potrivit presei din Franța.

Acesta a povestit că ar fi fost abordat într-o parcare de un alt bărbat. L-a urmat pe acesta la un depozit din Belgia unde a încărcat marfa și a plecat la drum.

Șoferul a spus că regretă ce a făcut și că nu e un infractor pentru că are un cazier curat. Fapta sa se pedepsește cu închisoare până la 3 ani. Reprezentantul vamal a estimat întreaga cantitate de tutun la aproximativ 2,17 milioane de euro.

Judecătorii francezi l-au condamnat pe șofer la închisoare cu suspendare, i-a confiscat camionul și tutunul și l-a obligat la plata unei amenzi de 2,17 milioane de euro.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.