Lege. Șoferii care au uitat să plătească rovigneta vor putea scăpa de amendă

FOTO: Poliția Română/Facebook
FOTO: Poliția Română/Facebook

Plenul Camerei Deputaților a adoptat marți cu unanimitate propunerea legislativă prin care șoferii pot să plătească rovinieta pentru ziua în curs până cel tarziu la ora 24 a zilei următoare, potrivit unui comunicat al inițiatorului legii, Sorin Moldovan (PNL).

Legea, care fusese respinsă la vot de plenul Senatului, merge acum la promulgare la președintele Klaus Iohannis.

Important: prevederile legii se vor aplica începând din ianuarie 2026.

„Nu sunt puțini șoferii care fie din neatenție sau grabă au folosit drumurile naționale fără să plătească taxa de drum și s-au trezit cu amenda acasă. Practic, Legea nr. 226/2023 nu aducea nicio schimbare privind modul în care se realiza plata rovinietei pentru utilizatorul de autovehicul care, din diferite motive, a uitat să își plătească rovinieta și care este amendat automat, fără a avea posibilitatea de a remedia această situație care are la bază neatenția și nu rea-credința utilizatorului.

Pentru aceste situații am depus acest proiect. O astfel de măsură vine în ajutorul cetățenilor corecți care au fost neatenți, și ar reprezenta încă un pas în direcția corectă privind plata rovinietei, după implementarea sistemului de plată online”, a declarat Moldovan.

”Fiind vorba despre o modificare adusă unei legi care intră în vigoare începând cu 1 ianuarie 2026, plata retroactivă se va putea realiza începând cu 1 ianuarie 2026, ceea ce mă “obligă” să încep discuțiile cu cei de la Ministerul Transporturilor pentru a găsi o soluție pentru anul 2025”, a mai spus el.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.