Pe cine susține Joe Biden după ce s-a retras din cursa prezidențială

joe biden
Foto: Pagina de Facebook Joe Biden

Joe Biden, președintele democrat al SUA, a anunțat că se retrage din cursa pentru un nou mandat la Casa Albă, după ce în ultimul timp s-a aflat sub o presiune tot mai mare din partea democraților, care i-au cerut să renunțe la cursa electorală, în special din cauza vârstei înaintate. Biden o susține acum pe Kamala Harris, vicepreședinta SUA, relatează Sky News.

Kamala Harris, în vârstă de 55 de ani, a declarat că este „onorată” să primească susținerea liderilor democrați. Ea i-a mulțumit lui Joe Biden pentru „leadershipul” extraordinar, precum și deoarece a făcut un „act patriotic și altruist” prin faptul că s-a retras din cursa prezidențială.

„Sunt onorată să am susținerea președintelui și intenția mea este să o merit și să câștig această nominalizare”, a declarat vicepreședinta SUA.

„Voi face tot ce îmi stă în putere pentru a uni Partidul Democrat – și a ne uni națiunea – pentru a-l învinge pe Donald Trump și agenda sa extremistă a Proiectului 2025. Avem 107 zile până în ziua alegerilor. Împreună, vom lupta. Și împreună, vom câștiga”, a mai spus ea.

Fostul președinte democrat Barack Obama, în schimb, i-a mulțumit lui Joe Biden, însă nu a anunțat că o susține pe Harris.

Fostul președinte republican Donald Trump a reacționat spunând că Harris este mai ușor de învins decât Biden.

kamala harris
Foto: Pagina de Facebook Kamala Harris

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.