Epava de la Costinești s-a rupt în două, iar o parte a căzut în mare

epava costinești
Așa arăta epava de la Costinești în urmă cu mai mulți ani. Foto: A.G. (a friend of nat.u toronto) / Wikipedia.org

Celebra epavă de la Costinești, simbol al staţiunii, care s-a rupt în două de câțiva ani, s-a deteriorat și mai mult în ultimele zile, relatează „Ziua de Constanța”.

Pupa sa (partea din spate a navei), care este orientată spre mare, s-a desprins parțial de restul vasului și a căzut în mare.

Nava Evangelia, aflată sub pavilionul Greciei, a fost construită la șantierele navale Harland and Wolff din Belfast, Irlanda de Nord și lansată la apă pe 28 mai 1942. Primul proprietar a fost Blue Star Line, iar în perioada celui de-al Doilea Război Mondial a fost cargou american transformat apoi în navă comercială.

De-a lungul timpului nava a purtat mai multe nume: Empire Strength până în 1946, Saxon Star până în 1961, Redbrook până în 1965 și Evangelia ulterior, potrivit Wikipedia.org.

Ultimul proprietar a fost „Compania Naviera Hanton Embinas Andros”. La 15 octombrie 1968, nava grecească a eșuat la circa 1,5 km de plaja nordică a stațiunii Costinești, într-o zonă a falezei naturale denumită „Golful francezilor”. La acea dată, stațiunea era un mic sat pescăresc.

Cum arată acum epava acum:

epava costinești
Foto: Captură video Ziua de Constanța (YouTube)

Nava salvator Albatros a ajuns prima la fața locului, urmată la câteva ore de Voinicul.

În timpul cercetărilor, scafandrul a raportat că elicea era avariată, semn că motorul a fost pus pe „toată viteza înainte”, elicea fiind astfel distrusă de fundul apei. În acel moment salvarea a fost stopată deoarece existau indicii că nava fusese eșuată în mod intenționat.

Conform declarațiilor date de echipajele navelor de salvare Voinicul și Albatros, nava Evangelia a fost eșuată de echipaj pentru a primi prima de asigurare. Consultându-se cu salvatorii români, asiguratorul a refuzat plata asigurării, acest gen de eșuări fiind o practică curentă a armatorilor greci la acea data, mai notează Wikipedia.org. Întrucât echipajul a abandonat nava, potrivit regulilor internaționale, nava a devenit proprietatea statului român.

Foto: A.G. (a friend of nat.u toronto) / Wikipedia.org

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.