Americanul Nick Benvenuto, un fost doctor din Philadelphia, a renunțat la medicină și a început de câțiva ani să călătorească prin Europa. „Travel Far, Eat Local” se numește vlogul său de pe Youtube în care povestește experiențele sale.
A ajuns și la București și a vrut să vadă neapărat Piața Obor, de altfel, cea mai mare și mai veche piață de profil din România. Experiența de aici l-a impresionat pe american.
„Piața Obor este una extrem de animată. Și, la cât de populată e, cred că toată lumea își face cumpărăturile aici. Piața e atât de întinsă, nici nu știi unde se termină. Mă impresionează că toate produsele sunt atât de proaspete, nu ca în Asia de Est, de exemplu”, spune Nick.
Turistul a fost impresionat de varietate de fructe din piață, iar la un moment dat a și oprit la o vânzătoare cu care a purtat o conversație în limba engleză.
Doctorul american a avut și un mic incident la raionul de pește și carne, unul dintre vânzători fiind foarte revoltat că acesta filma și amenințând că va chema poliția. „Acel om nu a fost prea comunicativ. Însă nu înțeleg. Vindea carne și pește. Ce îi păsa dacă făceam poze la produse?”, s-a revoltat Nick.
A stat și la rând la Terasa Obor, de unde și-a cumpărat o porție de mici și o bere. „Micii sunt extraordinari, sunt o mâncare națională în România. Îi înțeleg pe români, sunt foarte suculenți și gustoși cu muștar”, a mai spus Nick Benvenuto.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: