Câți copii din România au părinții plecați în străinătate

FOTO: Pexels/Pixabay.com
FOTO: Pexels/Pixabay.com

În România, potrivit statisticilor oficiale, sunt aproape 74.000 de copii cu părinții plecați la muncă în străinătate. Potrivit Organizației Salvați Copiii România, doar pentru 7% există intenția de a fi luați alături de părinți.

Peste 21.000 de copii sunt lipsiți complet de îngrijirea părintească pentru că au ambii părinți în străinătate. Dintre factorii care ar putea contribui la luarea unei decizii de întoarcere definitivă în țară, cel mai frecvent invocat ține de piața muncii (locuri de muncă, condiții de salarizare) – 39%, urmat de îmbunătățirea sistemului de sănătate (24%) și de ameliorarea climatului social general/vieții politice (20%).

Organizația Salvați Copiii prezintă și poveștile câtorva copii cu părinții plecați.

Maria are 10 ani și de când o știu pedagogii Salvați Copiii România, ea așteaptă vara. Nu pentru că e vacanță, ci pentru că atunci reușește să stea mai mult timp cu tatăl său, plecat la muncă peste hotare.

Maria trăiește de mică alături de bunicii paterni, de când ambii părinți au decis să plece la muncă în străinătate, o încercare grea atât pentru părinți, cât și pentru copilă.

Locul de muncă pe care l-a obținut tatăl în străinătate este unul stabil, însă extrem de solicitant și timp de reîntors în România nu prea există. Depărtarea a șubrezit răbdarea tuturor, însă nu a slăbit iubirea și devotamentul fetei pentru tatăl său. Maria face canto și pian și așteaptă să vină vara.

Darius este clasa a doua. Dacă îl rogi să spună ceva despre el, atunci se descrie ca fiind un copil răbdător, plin de dor de tată. De altfel, când va fi mare, Darius spune că vrea să fie ca tatăl său, puternic, înalt, să știe multe lucruri, însă dacă pleacă în străinătate, va pleca cu băiatul său…

Tatăl copilului lucrează sezonier în străinătate, iar perioadele în care tatăl este plecat aduc copilului schimbări comportamentale, este mai trist, vorbește mai des de tata, nu are chef să facă lucruri pe care le face cu plăcere când tata este acasă. Legătura cu părintele plecat se ține în permanență telefonic și când se poate și pot încărca cartelele de telefon, și pe WhatsApp.

Ana iubea să meargă pe bicicletă. O învățase mama ei, care îi lăuda curajul. Până în ziua în care mama a fost nevoită să plece la muncă în străinătate, Ana și mama obișnuiau să meargă cu bicicleta în fiecare duminică. Atunci povesteau multe și mama era doar pentru Ana.

Acum mama a plecat într-o țară din nordul Europei, iar Ana a rămas cu sora mamei. Se văd des în camera telefonului, dar acolo nu pot merge împreună pe bicicletă. Ana simte că a pierdut curajul. La centrul Salvați Copiii România, Ana preferă jocul în echipă și povestește mult cu ceilalți copii.

Dinu locuiește cu bunicii de când era mic și știe bine ce înseamnă viața fără părinți alături. Ambii părinți au plecat la muncă în străinătate.

Deși înțelege motivul plecării părinților și vede că de când au plecat, problemele financiare nu mai sunt atât de grele, tot îi este greu, tot îi este dor, tot se simte altfel, diferit. Este un copil cu bunici și fără părinți aproape.

De când vine la programul Salvați Copiii, încercăm să-l ajutăm să-și recapete zâmbetul, energia să-și găsească resursele, să-i arătăm că poate fi un elev bun. Lucrăm împreună la încrederea în sine, la importanța relațiilor și integrarea în grup. De asemenea, de acum poate pune întrebări, suntem aici să-l ajutăm la teme. Luăm legătura cu părinții, le povestim pașii timizi pe care îi facem împreună.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.