Tânăr dat în urmărire națională, prins după ce a ascultat muzică prea tare pe stradă

Foto: Gruparea Mobilă de Jandarmi Timișoara

Un tânăr în vârstă de 25 de ani dat în urmărire națională a fost prins la Timișoara în noaptea de vineri spre sâmbătă după ce a ascultat muzică prea tare, relatează publicația locală tion.ro.

Tânărul, care fusese condamnat pentru complicitate la tâlhărie calificată, a fost identificat de un echipaj de jandarmi care l-a legitimat pentru că asculta muzică tare pe stradă, la o boxă portabilă.

„Un grup de patru bărbați a furat startul distracției de Revelion, astfel că petreceau pe stradă, ascultând muzică la nivel ridicat, cu ajutorul unei boxe portabile. Tinerii au fost opriți de echipajul de jandarmi care patrula în zonă, iar la legitimarea acestora jandarmii au depistat un bărbat de 25 de ani pe numele căruia era emis un mandat de urmărire națională. Tânărul, cu domiciliul în județul Prahova, avea de executat o pedeapă de 4 ani de închisoare pentru complicitate la tâlhărie calificată, faptă săvârșită în vara anului 2020”, a anunțat Gruparea Mobilă de Jandarmi Timișoara.

Bărbatul a fost dus la închisoare pentru ispășirea pedepsei.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.