ÎPS Teodosie, despre Putin: „M-am minunat câte jertfe a făcut”

ÎPS Teodosie
ÎPS Teodosie

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, îi ia apărarea președinteului Rusiei, Vladimir Putin. Acesta a spus la un post de radio că Putin nu e atât de negru cum îl prezintă toată lumea în această perioadă pentru că este cel mai mare ctitor de biserici de la muntele Athos și Ierusalim.

„Și de ce sa n-o spun, domnul Putin care este atât de vehiculat in zilele acestea și văzut atât de negru, nu e negru asa cum îl prezintă toată lumea. Am spus și o spun, fără frică, este cel mai mare ctitor la Sfâmtul Munte și la Ierusalim și în țara sa, și Putin și Medvedev sunt ctitori și am fost pe urmele lor în excursie și m-am minunat câte jertfe au facut și noi îi judecăm ca pe niște răufăcatori”, a declarat ÎPS Teodosie.

La sfârșitul lui ianuarie, Arhiepiscopul Tomisului a fost din nou în atenția presei după ce a fost amendat de trei ori de poliție pentru încălcarea carantinei. Polițiștii s-au autosesizat pentru că deși era în carantină de patru zile, acesta a oficiat o slujbă.

Biroul de presă al Arhiepiscopului Tomisului a transmis că „amenzile date IPS Teodosie sunt ilegale”. Însă, ulterior, instanța a respins contestația Arhiepiscopului Tomisului cu privire la decizia de carantinare dispusă de Direcția de Sănătate Publică București.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: