Regiunea din Europa unde se câștigă cel mai mare salariu minim: 3.600 de euro pe lună

Foto: Pixabay

Un canton din Elveția a hotărât să introducă un salariu minim de 21 de euro pe oră, acesta fiind cel mai consistent din Europa în acest moment.

Potrivit rezultatului unui referendum, 58% dintre locuitorii cantonului Geneva au fost în favoarea acestei măsuri, prin care ora de muncă este remunerată cu 21 de euro sau 23 de franci elvețieni.

Măsura a fost propusă de o coaliție de sindicate care își propune să ”lupte cu sărăcia, să favorizeze integrarea socială și să contribuie la respectarea demnității umane”, scrie CNN.

Dacă Elveția nu are, în prezent, un salariu minim la nivel național, Geneva este al patrulea din cele 26 de cantoane ale țării, după Neuchatel, Jura și Ticino, care adoptă o astfel de măsură.

De această măsură vor beneficia direct aproximativ 30.000 de muncitori, două treimi din aceștia fiind femei.

Chiar dacă românii nici nu visează la o astfel de remunerație, salariul minim din țara noastră fiind de 446 de euro, printre cele mai mici din Uniunea Europeană, pentru locuitorii cantonului elevțian pare să fie doar un mic pas spre normalitate.

Geneva este unul dintre cele mai scumpe orașe din lume, iar sindicaliștii spun că ”o anumită parte a populației nu își permite să mai trăiască aici” și că salariul minim nu face decât să asigure că oamenii nu cad sub pragul sărăciei.

Referendumuri similare au fost propuse și în trecut, însă de fiecare dată populația s-a arătat a fi împotrivă, în 2011 și 2014.

Economia Elveției a avut și ea de suferit din cauza pandemiei de coronavirus, specialiștii așteptându-se la o scădere a PIB-ului cu 6,2% în 2020, iar rata șomajului să ajungă la 3,8%.

Vă recomandăm și reportajul:

AICI vă puteți abona la canalul nostru de YouTube.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: