O statuie din Târgu Jiu a fost dată jos pentru că avea sânii prea mari

Bustul care o reprezenta pe Arethia Tătărescu a fost demontat. Foto: Gazeta de Sud

Ministerul Culturii a ordonat înlăturarea busturilor lui Gheorghe și Arethiei Tătărescu, amplasate în urmă cu câțiva ani într-un parc din Târgu Jiu, dintr-un motiv rușinos.

Bustul Arethiei Tătărescu, femeia care a susținut realizarea Ansamblului Sculptural Constantin Brâncuși din Târgu Jiu, a fost demontat, ieri, de către autoritățile locale, după o decizie a Ministerului Culturii.

Motivul? Statuia avea ”sânii prea mari”. Bustul se află în Parcul Arethia Tătărescu, aflat între Poarta Sărutului și Coloana Infinitului, la câțiva metri de Calea Eroilor, care unește faimoasele opere realizate de Constantin Brâncuși în Târgu Jiu.

Discuția din jurul sânilor prea mari realizați de sculptorul Paul Popescu este una veche. Ministerul Culturii a încercat să îndepărteze statuia și în 2014, când secretarul de stat Radu Boroianu declara că statuia este ”prea sexoasă”.

Autoritățile locale au decis să îndepărteze și bustul lui Gheorghe Tătărescu, soțul Arethiei și fost prim-ministru al României, dintr-un motiv neștiut. Trebuie precizat că ambele statui îi reprezentau pe Tătărești în tinerețe.

Sculptorul Paul Popescu a anunțat că sesiza organele îndreptățite legal ”pentru furt și distrugere de operă de artă”, precizând că nu a fost înștiințat. Mai mult, bustul lui Gheorghe Tătărescu fusese donat Consiliului JUdețean Gorj, care a susținut doar cheltuielile legate de turnarea bustului.

”Acțiunile din această „categorie” m-au determinat să părăsesc Gorjul, lăsându-i pe impostori să facă ce vor, pe seama banului public”, a scris Paul Popescu pe Facebook.

Decizia de înlăturare a statuii Arethiei Tătărescu a fost pusă în practică la 50 de ani de la moartea acesteia.

Cine a fost Arethia Tătărescu

S-a născut în 1889 la București, însă prima parte a vieții a trăit-o în Belgia, studiind pianul la Conservatorul Regal din Bruxelles. A revenit apoi în țară, unde a fost profesoară la Liceul de Muzică din București și s-a implicat în asociația cercetașilor români.

Arethia și Gheorghe Tătărescu s-au căsătorit în 1916, la Craiova. După Primul Război Mondial, Arethia Tătrescu s-a implicat în viața județului Gorj, căruia avea să îi dedice aproape tot restul vieții. A fost Președintele Ligii Femeilor Române din Gorj, Președintele ”Crucii Roșii” din acest județ și Președintele Societății Femeilor Ortodoxe din Gorj.

A înființat centre sătești de lucru, școli de gospodărie și ateliere cu războaie de țesut, primind ordinul Meritul Cultural de la Regele Carol al II-lea.

Liga Națională a Femeilor Gorjene condusă de Arethia Tătărescu a hotărât, în 1937, să dăruiască o coloană și un portal de piatră, opere ale sculptorului Constantin Brâncuși, ”în dorința de a contribui cât mai mult la ridicarea orașului Târgu Jiu”.

”Dorința Ligii este ca donația să aibă următoarea destinație: crearea unei străzi care să poarte numele de Calea Eroilor, cale ce va porni din preajma Jiului trecând prin Gradina Publică, pentru a merge până la actualele cazărmi. Această stradă este de mai mult timp prevăzută în planul de sistematizare a orașului, dar nu s-a putut realiza din lipsa de fonduri. Pentru plata acestei exproprieri Liga va pune la dispoziție suma de 750.000 lei”, scria Arethia Tătărescu în scrisoarea oficială către primarul orașului gorjean.

Constantin Brâncuși a acceptat solicitarea Arethiei Tătărescu, dar a refuzat plata pentru lucrările sale.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: