Zi mare pentru bobul românesc. Pe podium, la Mondiale!

Româncele au câștigat medalia de bronz în proba de bob patru-persoane (Federația Română de Bob și Sanie - Facebook)

Româncele au câștigat medalia de bronz în proba de bob patru-persoane (Federația Română de Bob și Sanie - Facebook)

Echipajul românesc a câștigat medaliile de bronz în proba feminină de bob patru-persoane de la Campionatele Mondiale de la Igls, în Austria.

Este pentru prima oară când această probă este inclusă în programul Mondialelor de bob și skeleton, care au o istorie foarte bogată, începută în 1930.

Maria Adela Constantin, Olivia Franciska Vild, Andreea Grecu și Erika Anett Halay s-au clasat pe locul trei la Igls, după două echipaje din Canada. Româncele au trecut linia de sosire cu timpul de 1 minut 48,18 secunde.

Canadiencele de pe primul loc au înregistrat un timp de 1 minut 47,35 de secunde, în timp ce medaliatele cu argint au avut un timp mai bun decât cel al româncelor cu doar 7 sutimi de secundă.

”Nu am reușit un start prea bun, dar am făcut două manșe foarte bune. E o zi mare!”, a declarat Maria Adela Constantin pentru site-ul oficial al federației internaționale.

La competiție au participat doar patru echipaje. Pe ultimul loc s-au clasat sportivele din Statele Unite ale Americii.

Proba feminină de bob patru-persoane a fost introdusă de curând în program, iar primul echipaj integral feminin a fost pilotat, în urmă cu doar un an, de canadianca Alysia Rissling, medaliată cu argint la Igls.

Recomandările editorilor GreatNews:

Locuri de muncă în străinătate. Salarii de peste 2000 de euro în Germania, Anglia, Norvegia, Olanda și Suedia
Proiecte de case din lemn rotund. 3 modele superbe, în stil tradițional
Cele mai bune credite de nevoi personale. Ce dobândă fixă plătești, în funcție de bancă

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version